Sari direct la conținut

Rusia are o strategie de dezinformare pe 10 ani. Cum sunt folosite fermele de troli ruși pentru a bloca sprijinul american pentru Ucraina – Washington Post

HotNews.ro
Rusia încearcă noi și noi metode de dezinformare online, Foto: Nazar Zherebtsov | Dreamstime.com
Rusia încearcă noi și noi metode de dezinformare online, Foto: Nazar Zherebtsov | Dreamstime.com

​Moscova încearcă să submineze sprijinul SUA pentru Ucraina folosind fermele sale de troli și strategi politici pe fundalul nevoii critice a Kievului de asistență suplimentară, relatează Washington Post, după ce a analizat documentele interne ale Kremlinului obținute de un serviciu european de informații, relatează Kyiv Independent.

Ajutorul SUA de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina a fost amânat din toamna anului 2023, în timp ce diferite versiuni ale unui proiect de lege de ajutor au fost blocate din cauza dezacordurilor de securitate la frontiera internă.

În februarie, un pachet de ajutor de 95 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel și Taiwan a fost adoptat de Senat, în schimb președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, a refuzat până acum să pună pe ordinea de zi pachetul de ajutor.

Rusia are o strategie de dezinformare pe 10 ani

Cea mai recentă campanie de dezinformare a Rusiei face parte dintr-o strategie de 10 ani a Kremlinului care urmărește „să ridice vocile politicienilor populiști, anti-establishment, care se opun rolului global al SUA”, a spus Washington Post, citând analiști și foști oficiali americani.

Strategii politici și trolii au scris mii de articole cu știri inventate, postări pe rețelele sociale și comentarii care promovează ideea izolaționismului american, potrivit instituției de presă.

Campania de dezinformare a Rusiei urmărește, de asemenea, „să stârnească teamă cu privire la securitatea graniței Statelor Unite și să încerce să amplifice tensiunile economice și rasiale ale SUA”.

The Washington Post a spus că unul dintre strategii politici a instruit un angajat rus de la ferma de troli să posteze comentarii de „nu mai mult de 200 de caractere în numele unui rezident al unei suburbii a unui oraș important”.

Americanul fictiv a trebuit, de asemenea, să descrie politicile președintelui american Joe Biden drept cele care conduc SUA „spre colaps” și să se opună ajutorului militar suplimentar acordat Ucrainei, promovând mesajul că „banii ar trebui cheltuiți la granița Americii și nu a Ucrainei”.

Conturile au subliniat numărul de migranți care trec granița dintre SUA și Mexic și au cerut ca securitatea frontierei să fie prioritară față de orice ajutor acordat Ucrainei.

Trolii ruși l-au acuzat și pe președintele Ucrainei Volodimir Zelenski de corupție.

Campania i-a descris pe „americanii albi” drept „principalii perdanți” ai ajutorului extern, potrivit documentului obținut de Washington Post.

„Rusia și-a intensificat operațiunile de propagandă ca parte a unui al doilea front despre care actualii și foștii oficiali occidentali de top au spus că a devenit aproape la fel de important pentru Moscova precum campania militară din Ucraina”, mai arată în articol Washington Post.

Propaganda rusească este rostită chiar în Congresul SUA

De altfel, ​politicianul republican Mike Turner a declarat duminică pentru CNN că propaganda rusă a luat amploare în rândul unora dintre colegii săi republicani din Camera Reprezentanților și a ajuns să fie „rostită chiar în plenul Camerei”.

„Vedem că vin direct din Rusia mesaje care sunt anti-Ucraina și pro-Rusia, unele dintre ele auzite chiar și în plenul Camerei”, a declarat Mike Turner, președintele Comisiei permanente pentru informații din Camera Reprezentanților, într-un interviu pentru CNN.

„Există membri ai Congresului care încă mai spun în mod incorect astăzi că acest conflict dintre Rusia și Ucraina este din cauza NATO, ceea ce, bineînțeles, nu este așa”, a adăugat el.

Citește și:

„Operațiunea Matrioșka”: Rușii au trecut cu dezinformarea la un nou nivel

Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro