Sari direct la conținut

Rusia generează o ameninţare concretă şi imediată pentru securitatea Europei, avertizează ministrul apărării german

HotNews.ro
Annegret Kramp-Karrenbauer, Foto: Agerpres/EPA
Annegret Kramp-Karrenbauer, Foto: Agerpres/EPA

Rusia generează o ameninţare „concretă şi imediată” pentru securitatea Europei, a atenţionat sâmbătă ministrul german al apărării, care a subliniat că Moscova se defineşte tot mai mult drept un „contrapunct iliberal, antidemocratic faţă de Occident”.

„Armele şi conflictul Rusiei în mijlocul Europei au creat pericole reale”, a spus Annegret Kramp-Karrenbauer într-o conferinţă organizată de Fundaţia Konrad Adenauer, potrivit agenției DPA, citată de Agerpres.

Kramp-Karrenbauer s-a referit la desfăşurarea de trupe suplimentare ruse de-a lungul frontierei de est a Ucrainei, măsură care în opinia sa nu este menită să inspire încredere, ci, dimpotrivă, să provoace o reacţie. Ea a accentuat că Germania şi Ucraina „nu vor cădea în capcana acestui joc al Rusiei”.

Potrivit ministrului german, Rusia se defineşte tot mai mult drept un „contrapunct iliberal, antidemocratic faţă de Occident”, ea dând ca exemple „atacurile cibernetice, exporturile de arme, influenţa politică ascunsă sau deschisă, crimele, angajamentul militar direct şi indirect”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro