Sari direct la conținut

Rusia lansează rachete în Marea Neagră, ONU avertizează asupra riscului unei escaladări

HotNews.ro
Nave de război rusești, la parada militară navală de la Sankt Petersburg, în apele Golfului Finlandei, Foto: Alexander Demianchuk / TASS / Profimedia
Nave de război rusești, la parada militară navală de la Sankt Petersburg, în apele Golfului Finlandei, Foto: Alexander Demianchuk / TASS / Profimedia

Organizația Națiunilor Unite a avertizat vineri în legătură cu riscul unui incident militar care să ducă la o escaladare a conflictului, după ce Rusia a anunțat că a efectuat manevre care au implicat tiruri de rachete în Marea Neagră, scena unor tensiuni tot mai mari cu Ucraina și aliații săi de la expirarea unui acord privind cerealele, crucial pentru aprovizionarea cu alimente la nivel mondial, potrivit AFP.

Luptele continuă, de asemenea, să facă victime civile. Doi copii din satul Drujba, un cuplu din orașul Kostiantinivka și, mai la nord, în regiunea Cerniguiv, o femeie și un angajat al unui centru cultural au fost uciși de bombe rusești, potrivit autorităților locale.

Luând cuvântul în fața Consiliului de Securitate, un oficial al organizației și-a exprimat îngrijorarea cu privire la posibilele consecințe ale ultimelor evoluții. „Amenințările de a viza nave civile în Marea Neagră sunt inacceptabile” a declarat secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri politice, Rosemary DiCarlo.

„Riscul extinderii conflictului ca răspuns la un incident militar în Marea Neagră – intenționat sau accidental – trebuie evitat cu orice preț”, a adăugat ea.

Armata rusă anunțase anterior că navele sale au lansat rachete de croazieră anti-navă și au distrus „o navă-țintă în zona de antrenament de luptă din partea de nord-vest a Mării Negre”, adică în largul coastelor ucrainene.

Rusia a declarat miercuri că va considera că navele care se îndreaptă spre Ucraina în Marea Neagră ar putea transporta încărcături militare, iar țările ale căror pavilioane le arborează ca fiind părți la conflict.

Tensiunile au crescut în această zonă de când Moscova a respins săptămâna aceasta un acord privind exporturile de cereale ucrainene, care permitea navelor de marfă încărcate cu produse agricole să părăsească porturile ucrainene folosind rute maritime protejate.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro