Rusia recrutează sirieni pentru a lupta în Ucraina, confirmă Pentagonul
Rusia recrutează mercenari sirieni cu experiență în războiul de gherilă urbană pentru a lupta în Ucraina, a confirmat luni un purtător de cuvânt al Pentagonului, citat de AFP.
„Credem că rapoartele conform cărora ei (rușii) recrutează luptători sirieni pentru a-și consolida forțele în Ucraina sunt adevărate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Apărare al SUA, John Kirby.
„Este interesant că domnul Putin se trezește recurgând la luptători străini”, a continuat el, știind că, potrivit Pentagonului, Rusia a angajat în Ucraina practic toate forțele de luptă masate în ultimele luni la graniță.
Washington-ul estimează că forțele ruse din Ucraina sunt formate din peste 150.000 de soldați.
Wall Street Journal a raportat duminică că Moscova, care a lansat o invazie a Ucrainei pe 24 februarie și s-a izbit de o rezistență neașteptată, a început în ultimele zile să recruteze luptători sirieni pentru a-i folosi în preluarea zonelor urbane.
Un oficial american mai spusese că unii luptători sirieni se aflau deja în Rusia, pregătindu-se să se alăture luptei din Ucraina.
Pentagonul, însă, nu are „vizibilitate perfectă” asupra cine este recrutat pentru a se alătura ofensivei ruse sau în ce număr, a recunoscut Kirby.
Rusia este implicată în conflictul sirian din 2015 alături de regimul președintelui Bashar al-Assad.
Luptătorii străini sunt deja prezenți de ambele părți ale frontului din Ucraina.
Forțele armate ucrainene au dezvăluit o fotografie cu ceea ce afirmă că sunt primii voluntari ai legiunii internaționale de străini care s-au înrolat pentru a lupta în Ucraina împotriva Rusiei.
Președintele rus Vladimir Putin a trimis în Ucraina aproape 100% din forțele pe care le-a masat la granițele țării în ultimele luni, înaintea de a ordona invadarea acesteia, potrivit unui înalt oficial american din cadrul Pentagonului, citat de Reuters.
- Ramzan Kadîrov admite pentru prima dată că luptători ceceni au fost uciși în Ucraina: „Vom îndeplini orice ordin al Kremlinului”
Urmărește ultimele evoluții ale celei de-a 12-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.