Rusia resimte după 3 ani sancțiunile impuse împotriva unui domeniu cheie și se adresează forurilor internaționale pentru ridicarea lor
Rusia a cerut agenției ONU pentru aviație civilă să relaxeze sancțiunile privind piesele de schimb și survolurile, acuzând că sancțiunile impuse din cauza invadării Ucrainei sunt „măsuri coercitive ilegale”, potrivit unor documente aflate în lucru și unei surse familiare cu situația, relatează Reuters.
De la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, sancțiunile occidentale au tăiat accesul țării conduse de Vladimir Putin la aeronave și piese de schimb produse în străinătate. Situația a forțat companiile aeriene ruse să procure componente pentru cele peste 700 de avioane, majoritatea modele Airbus și Boeing, prin rute de import indirecte și complexe.
Aceste sancțiuni au fost impuse la scurt timp după declanșarea invaziei în Ucraina, iar Airbus și Boeing au confirmat imediat că le vor respecta.
Autoritățile ruse încearcă acum să negocieze o relaxare a sancțiunilor, în special în ceea ce privește piesele de schimb, pe care le consideră esențiale pentru siguranța zborurilor, a declarat pentru Reuters o sursă din sectorul aviatic rus.
Eforturile Rusiei creează o provocare pentru reuniunea Organizației Aviației Civile Internaționale (ICAO) ce va avea loc săptămâna aceasta la Montreal. ICAO este organismul care stabilește standardele globale de siguranță pentru aviația civilă și a condamnat Moscova pentru încălcarea suveranității spațiului aerian ucrainean.
Moscova cere ICAO să ridice sancțiunile împotriva aviației sale civile
Rusia a înaintat cererea către ICAO după ce Statele Unite au ridicat săptămâna trecută sancțiunile asupra transportatorului național din Belarus, Belavia, impuse inițial ca urmare a sprijinului acordat de Minsk Moscovei în invadarea Ucrainei în primele faze ale războiului.
În documentele de lucru transmise înainte de adunarea ICAO, care începe marți, Moscova a afirmat că sancțiunile contravin regulilor globale. Rusia încearcă de asemenea să obțină un loc în consiliul de conducere al ICAO, format din 36 de state, după ce a eșuat în 2022 să adune suficiente voturi, pe fondul invadării Ucrainei.
Fiind cea mai întinsă țară din lume, Rusia depinde în mare măsură de aeronave comerciale pentru transportul intern de marfă și pasageri pe cele 11 fusuri orare, însă incidente recente sugerează că flota sa se degradează.
La sfârșitul lui iulie, un Antonov An-24 din epoca sovietică, construit în 1976, s-a prăbușit în Extremul Orient Rus, provocând moartea tuturor celor 49 de persoane aflate la bord. Câteva zile mai târziu, compania aeriană națională a Rusiei, Aeroflot, a fost nevoită să anuleze zeci de zboruri în urma unui atac cibernetic pe scară largă.
„Măsurile coercitive ilegale încalcă dreptul fundamental al omului la libertatea de mișcare, indiferent de naționalitate și cetățenie”, afirmă Moscova în unul dintre documente.
„ICAO are obligația de a lua toate măsurile practice pentru a împiedica statele să aplice măsuri coercitive și discriminatorii, cu tentă politică, în domeniul aviației civile internaționale”, mai afirmă acesta.
Rusia are o flotă îmbătrânită de avioane
Documentele mai critică închiderea spațiului aerian a 37 de state pentru operațiunile companiilor aeriene ruse, suspendarea certificatelor de navigabilitate pentru aeronavele operate de acestea, precum și interdicțiile privind mentenanța și asigurarea avioanelor.
Autoritatea rusă pentru aviație civilă, Rosaviatsiya, nu a răspuns solicitării Reuters pentru comentarii, iar Ministerul Transporturilor de la Moscova a refuzat să comenteze.
Însă sursa Reuters din domeniul aviației afirmă că flota Rusiei de aeronave Boeing și Airbus este învechită, iar nu toate piesele pot fi importate prin așa-numitele scheme „gri”, ceea ce înseamnă că o parte semnificativă a avioanelor occidentale ar putea ajunge să fie consemnate la sol.
„Dacă în viitorul apropiat un Boeing sau un Airbus rusesc se va prăbuși și oameni vor muri – ce se va întâmpla atunci? Oricum, vina va fi pusă pe seama sancțiunilor”, afirmă sursa jurnaliștilor de la Reuters.
