Sari direct la conținut

Rusia respinge participarea la un viitor summit de pace pe modelul celui organizat în Elveția: „Despre ce propuneri vorbim?”

HotNews.ro
Rusia respinge participarea la un viitor summit de pace pe modelul celui organizat în Elveția: „Despre ce propuneri vorbim?”
Summitul pentru pace organizat în iunie în Lucerna, Elveția Foto: Abaca Press / Alamy / Alamy / Profimedia

Dacă summitul pentru pace în Ucraina, organizat în iunie în Elveția, va avea o continuare, Rusia nu va lua parte, a declarat joi ministrul adjunct de externe Mihail Galuzin, citat de agenția de presă de stat RIA, citată de Reuters.

Rusia nu a fost invitată la summitul inițial din Elveția, la care au participat reprezentanți din 92 de țări, și a declarat că discutarea evoluției războiului în absența sa a fost o pierdere de timp.

Ucraina a declarat că dorește să organizeze un al doilea summit pentru pace în acest an, care va fi găzduit de o țară cel mai probabil din Sudul Global, și că reprezentanții Rusiei ar putea fi invitați de această dată.

RIA l-a citat pe Galuzin care a descris precondițiile ucrainene pentru discuțiile de pace drept un „ultimatum” și că Moscova „nu va participa la astfel de summituri”.

Purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin a fost mai puțin categoric decât Galuzin, afirmând că în prezent nu există „nicio substanță precisă” cu privire la ideea unui al doilea summit.

„Despre ce propuneri vorbim?”, a spus purtătorul de cuvânt, Dmitri Peskov, citat de RIA, când a fost întrebat de un al doilea summit pentru pace.

„Știți că președintele Putin și Federația Rusă sunt întotdeauna deschise la dialog, nu am refuzat niciodată dialogul. Dar trebuie să înțelegem despre ce vorbim”, a continuat Peskov.

Putin a declarat luna trecută că Rusia este dispusă să pună capăt războiului, dar numai cu condiția ca Ucraina să renunțe la ambițiile sale de aderare la NATO și să predea integral patru regiuni revendicate de Moscova. Ucraina a respins aceste cereri ca fiind echivalente cu capitularea.

Rusia controlează în prezent aproape o cincime din teritoriul vecinului său. Kievul afirmă că este hotărât să recupereze tot acest teritoriu și că pacea este posibilă numai dacă Rusia își retrage forțele și integritatea teritorială deplină a Ucrainei este restabilită.

INTERVIURILE HotNews.ro