Rusia și-a schimbat strategia deasupra Mării Baltice, dar nu este clar de ce. NATO, obligată să-și intensifice ridicarea avioanelor de interceptare
Numărul de cazuri în care NATO și-a ridicat de la sol avioanele de război pentru interceptarea aparatelor de zbor ruseşti care se apropie de spaţiul aerian aliat de deasupra regiunii Mării Baltice a crescut cu 20 până la 25 la sută în primul trimestru al acestui an, a declarat joi o sursă din cadrul Alianței Nord-Atlantice, activitatea crescută a Rusiei datorându-se probabil intensificării exerciţiilor desfăşurate țările aliate, scrie Reuters.
Sursa a refuzat să ofere o cifră concretă a numărului de zboruri militare ruseşti întâlnite în apropierea teritoriului NATO.
Anul trecut, NATO a transmis că avioanele de luptă aliate au decolat de peste 300 de ori pentru a intercepta avioane militare ruseşti, majoritatea incidentelor având loc deasupra Mării Baltice, potrivit News.ro.
Ce s-a schimbat
De atunci, însă, NATO a observat o schimbare în ceea ce priveşte tipul de avioane ruseşti reperate în apropierea teritoriului aliat, a precizat pentru Reuters sursa, care a vorbit sub protecția anonimatului.
Spre deosebire de trecut, piloţii occidentali abia dacă mai detectează acum avioane de luptă sau bombardiere strategice ruseşti care se apropie de spaţiul aerian aliat, majoritatea interceptărilor implicând avioane de supraveghere sau, uneori, avioane de transport, a precizat sursa.
Nu este clar de ce Rusia şi-a schimbat comportamentul, dar există o presupunere că Moscova are nevoie de bombardierele şi avioanele sale de luptă în Ucraina, deoarece luptele din această ţară au crescut în intensitate, a adăugat sursa.
NATO spune că avioanele militare ruseşti obişnuiesc să nu transmită codul transponder care să indice poziţia şi altitudinea lor, de asemenea nu prezintă un plan de zbor şi nu comunică cu controlorii de trafic aerian.
De la începutul invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022, alianţa militară occidentală şi-a intensificat prezenţa de-a lungul flancului său estic, trimiţând mai multe avioane de luptă acolo şi instituind apărări aeriene la sol.
De asemenea, NATO a desfăşurat avioane de vânătoare suplimentare în România, după bombardamentele repetate ale Rusiei asupra infrastructurii ucrainene din apropierea graniţei de sud-est a alianţei.