Sari direct la conținut

Rusia spune că a trimis Ucrainei o ofertă de pace

HotNews.ro
Vladimir Putin si Serghei Lavrov, Foto: Brendan Smialowski / AFP / Profimedia
Vladimir Putin si Serghei Lavrov, Foto: Brendan Smialowski / AFP / Profimedia

Rusia a predat Ucrainei un proiect de pace, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agențiile ruse de presă.

„În prezent, proiectul nostru de document care include formulări absolut clar elaborate a fost înmânat părții ucrainene. Mingea este în curtea lor, așteptăm un răspuns”, a declarat Peskov miercuri, potrivit Interfax.

Agenția TASS scrie că purtătorul de cuvânt al Kremlinului a afirmat că momentul primirii unui răspuns depinde de partea ucraineană și că Moscova nu a stabilit un termen-limită pentru acesta.

„Am spus în repetate rânduri că dinamica activității părții ucrainene lasă de dorit, așa că ucrainenii nu manifestă prea multă înclinație să intensifice procesul de negociere”, a afirmat Dmitri Peskov.

Acesta nu a făcut precizări legate de condițiile cerute de Rusia pentru încheierea conflictului sau dacă acestea s-au schimbat.

Declarațiile făcute de Peskov vin în contextul în care forțele armate ale Rusiei au declanșat luni noaptea o nouă ofensivă pe scară largă în Ucraina, mai mulți analiști și oficiali occidentali avertizând anterior că Moscova s-ar putea folosi de negocierile de pace ca o perdea de fum.

Condițiile de pace cerute anterior de Rusia

O primă variantă a unui acord de pace a fost redactată de negociatorii Moscovei și ai Kievului la jumătatea lunii martie, Rusia cerând ca Ucraina să renunțe la ambițiile sale de a adera la NATO și să promită că nu va găzdui baze militare sau armament în schimbul protecției din partea unor aliați precum Statele Unite, Marea Britanie sau Turcia.

Oficialii ucraineni au afirmat însă că acest document obținut de jurnaliștii de la The Financial Times prezintă doar cererile părții ruse și că Kievul solicită o încetare imediată a focului și retragerea trupelor rusești de pe teritoriul său ca premisă pentru încheierea unui acord.

Moscova nu a îndeplinit niciuna din aceste cereri deși la sfârșitul lunii martie, când a anunțat retragerea trupelor sale din regiunea Kievului și a Cernihivului, afirma că aceasta a fost făcută în semn de bunăvoință față de partea ucraineană.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat pe 15 martie că Ucraina este dispusă să renunțe la intrarea în NATO iar la sfârșitul lunii trecute, după runda de negocieri care a avut loc în Turcia, a spus că Kievul își va asuma și statutul de neutralitate în schimbul unor garanții de securitate.

Oferta de pace, o nouă fumigenă a Rusiei?

În pofida faptului că ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu a declarat că discuțiile de la Istanbul au marcat „cel mai semnificativ” progres de până la momentul respectiv și că Turcia s-a declarat dispusă să fie una dintre țările garante ale neutralității Ucrainei, negocierile între Moscova și Kievul au stagnat în ultima lună.

Pe lângă faptul că Rusia nu și-a oprit bombardamentele și atacurile din Ucraina, descoperirea atrocităților comise de armata rusă la Bucha și în alte părți ale țării, pe care Rusia le neagă pe toate canalele, au îngreunat negocierile dintre cele două părți, după cum a afirmat chiar președintele Volodimir Zelenski.

Sâmbătă, președintele ucrainean a avertizat că „eliminarea” ultimilor militari ucraineni din Mariupol, orașul-port asediat de forțele ruse, „ar pune capăt oricăror negocieri de pace” cu Moscova.

Noua ofensivă declanșată de Rusia în estul Ucrainei pare să fi pus capăt pentru moment discuțiilor de pace în contextul în care Rusia a folosit ultima lună pentru regruparea trupelor sale în vederea operațiunilor pentru cucerirea Donbasului.

Urmărește ultimele evoluții din a 56-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro