Rușii își mută trupe din Herson în Harkov: Ce spune guvernatorul regiunii
Rușii își mută unitățile din regiunea Herson pe frontul din Harkov, a anunțat Centrul Național de Rezistență (NRC) al Ucrainei, creat de Forțele de Operații Speciale (SOF), relatează Ukrainska Pravda.
Astfel, sursa citată remarcă faptul că rușii își trimit și operatorii de drone în „călătorii de afaceri”, redistribuindu-i din sud spre nordul Ucrainei.
În același timp, forțele ruse au mărit numărul personalului din Batalionul de Voluntari Vasili Margelov, care este format din colaboratori și trădători ai Ucrainei, spune Ucrainska, pentru a-și completa numărul de soldați, pe fondul pierderilor.
În timpul actualizărilor obligatorii ale datelor lor personale la „oficiile militare de înrolare”, localnicii sunt îndemnați să semneze contracte militare și amenințați cu mobilizarea forțată.
„Aceasta este încă o crimă a ocupanților, care recrutează populația locală pentru războiul împotriva patriei lor. Centrul Național de Rezistență îndeamnă pe toată lumea să raporteze [acțiunile] inamicului, astfel încât toată lumea să fie trasă la răspundere pentru crimele lor. De asemenea, vă îndemnăm să nu vă pierdeți viața slujind invadatorii, ci să sabotați ordinele rușilor”.
Pe 30 septembrie președintele rus Vladimir Putin a anunțat anexarea regiunii Herson și a altor trei teritorii ucrainene și a semnat „decretele de aderare”, deși nici nu sunt ocupate în întregime.
Guvernatorul Harkov spune că rușii se pregătesc de un nou avans
Guvernatorul regiunii Harkov, Oleg Sîniegubov, a spus pe 8 iunie că Rusia a redus operațiunile ofensive din regiune în ciuda regrupării trupelor în zonă și planifică un nou avans, scrie Kyiv Independent.
Declarația vine la aproape o lună după ce Rusia a deschis un nou front în zonele de frontieră ale regiunii Harkov. Luptele grele continuă în Vovceansk, un oraș ocupat de trupele ruse în 2022 – și acum redus în mare parte la ruine de atacurile intense cu bombe.
Sîniegubov a spus că trupele ruse desfășoară în continuare „atacuri constante” în satele Sinkivka și Andriivka, care se învecinează cu regiunea Lugansk ocupat în mare parte de ruși.
„Nici bombardamentele nu se opresc”, a spus Sîniegubov, citat de agenția de știri ucraineană Ukrinform.
Comandantul Forţelor Aeriene ale Ucrainei, Mikola Oleşciuk, a declarat sâmbătă că în timpul nopții Forţele de Apărare ucrainene au doborât o rachetă rusească de tip Kh-59 şi nouă drone de atac Shahed, informează agenția ucraineană de presă Ukrinform.
Potrivit lui Oleşciuk, Rusia a atacat Ucraina cu o rachetă şi cu 13 drone kamikaze, lansate din regiunea Kursk (Rusia) şi Ceauda, Crimeea.
Cele nouă drone şi o rachetă rusească au fost doborâte de apărarea antiaeriană a Ucrainei în regiunile Harkov, Zaporojie, Poltava şi Dnipropetrovsk.