Sari direct la conținut

Rușii spun că dețin tehnologia de a construi nave stealth / Între timp, portavionul Amiral Kuznețov ruginește la chei

HotNews.ro
Mercury Project 20386, corveta stealth a Rusiei, Foto: NavyRecognition.com
Mercury Project 20386, corveta stealth a Rusiei, Foto: NavyRecognition.com

Alexei Rahmanov, CEO United Shipbuilding Corporation (USC), într-un interviu acordat agenției de presă Tass, a declarat că șantierele navale ale companiei pe care o reprezintă dispun de capacitatea tehnologică de a construi corvete stealth. El a precizat că deja o astfel de navă se află în construcție, fiind vorba despre corveta Mecury, parte a Proiect 20386, potrivit defenseromania.ro.

„Suntem cu siguranță capabili (n.a. – să dezvolte nave stealth). De fapt, o astfel de navă – Mercury Project 20386 – este chiar în aceste momente în construcție”, a precizat Rahmanov, CEO al USC, pentru Tass.

Reducerea distanței de detectare pentru navele de război navale prin orice mijloace de recunoaștere este o sarcină pe care armatele din multe țări doresc să o rezolve, a spus managerul de vârf, citând ca exemplu distrugătorul Zumwalt. „Cu toate acestea, ne mișcăm în aceeași direcție”, a adăugat Rahmanov.

Nava stealth ar trebui livrată Forțelor Navale Ruse anul viitor și va fi prevăzută cu un strat de absorbție a radiațiilor electromagnetice specifice sistemelor radar, va avea o formă specială pentru a minimiza reflexiile de pe suprafața sa și va beneficia de utilizarea intensivă a materialelor compozite.

Statele Unite dețin deja două distrugătoare stealth din clasa Zumwalt, USS Zumwalt și USS Michael Monsoor.

În schimb, portavionul Amiral Kuznețov se află la cheu de aproape patru ani în portul Murmansk pentru reparaţii capitale și are numeroase probleme tehnice. Coșmarul pentru Amiral Kuznețov a început la sfârşitul anului 2019, când acesta a luat foc, potrivit defenseromania.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro