Sari direct la conținut

S-a săturat lumea în sfârșit de filmele cu supereroi? Debut dezamăgitor la box office pentru „Furia zeilor”

HotNews.ro
Secventa din „Shazam! Fury of the Gods”, Foto: Warner Bros-New Line Cinema / AFP / Profimedia Images
Secventa din „Shazam! Fury of the Gods”, Foto: Warner Bros-New Line Cinema / AFP / Profimedia Images

Filmul cu supereroi „Shazam! Fury of the Gods” a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american însă încasările obținute sunt considerate dezamăgitoare de specialiştii în domeniu, informează AFP și Agerpres.

Acest lungmetraj, în care actorul Zachary Levi joacă rolul principal, a obţinut încasări de 30,5 milioane de dolari de vineri până duminică în cinematografele din Statele Unite şi Canada, considerabil mai mici în raport cu încasările de 53,5 milioane de dolari obţinute de primul lungmetraj din această franciză, lansat pe marile ecrane în 2019.

„Este unul dintre cele mai slabe debuturi ale unui mare film hollywoodian cu supereroi”, au afirmat jurnaliştii de la revista The Hollywood Reporter.

Filmul horror Scream VI a pierdut poziţia de lider obținută săptămâna trecută şi a coborât pe locul al doilea cu încasări de 17,5 milioane de dolari.

În cel de-al şaselea opus al francizei Scream, personajul înspăimântător Ghostface se află la New York, iar spectatorii pot să o vadă din nou pe actriţa fetiş a acestei serii cinematografice, Courteney Cox, precum şi pe Jenna Ortega, protagonista serialului Wednesday filmat de Netflix în România.

Michael B. Jordan și Adam Driver, pe poziții fruntașe la box office

Pe treapta a treia a podiumului se află Creed III, al nouălea film din saga Rocky şi totodată primul fără Sylvester Stallone, cu încasări de 15,3 milioane de dolari.

Creed III urmăreşte în continuare povestea lui Adonis Creed – fiul lui Apollo – care îşi reia activitatea sportivă pentru o confruntare mult aşteptată cu un vechi prieten. Acesta este primul film regizat de actorul Michael B. Jordan, care interpretează şi rolul principal.

Noul film SF al studioului Sony, 65, cu Adam Driver în rolul principal, a pierdut o poziţie şi ocupă locul al patrulea, cu încasări de 5,8 milioane de dolari.

Driver joacă rolul unui pilot care se prăbușește cu nava sa pe o planetă necunoscută, descoperind însă rapid că a ajuns pe Pământ, doar că în urmă cu 65 de milioane de ani.

Ant-Man and the Wasp: Quantumania, o producţie Marvel, cu Jonathan Majors, Paul Rudd şi Evangeline Lilly, se află pe locul al cincilea, cu încasări de 4,1 milioane de dolari.

Topul 10 din box-office-ul nord-american este completat de următoarele filme:

6 –Cocaine Bear (3,9 milioane de dolari);

7 – Jesus Revolution (3,5 milioane de dolari);

8 – Champions (3 milioane de dolari);

9 –Avatar: The Way of Water (1,9 milioane de dolari);

10 – Puss in Boots: The Last Wish (1,5 milioane de dolari).

Ca întotdeauna, poți găsi mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro