Sari direct la conținut

S-a semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar electrificării liniei Constanța – Mangalia

HotNews.ro
Gara Mangalia, Foto: CFR Infrastructura
Gara Mangalia, Foto: CFR Infrastructura

CFR SA și Asocierea Baicons SRL – ISPCF SA au semnat contractul, în valoare de 7,7 milioane lei (fără TVA), pentru elaborarea studiului de fezabilitate, etapa I a programului de electrificare și reabilitare a liniei CF Constanța – Mangalia (43 km), pentru viteza maximă de circulație a trenurilor de călători cu 160 km/h, respectiv cu 120 km/h pentru trenurile de marfă. Trenurile fac în prezent și peste 90 de minute înre cele două orașe. Estimarea este că electrificarea și modernizările vor costa 145 milioane euro.

Pentru că este linie simplă și pentru că sunt multe restricții, trenurile parcurg în medie în 80 de minute cei 43 km. Unele trenuri fac și peste 95 de minute, doar câteva fac sub 65 de minute. Unele trenuri staționează 8-10 minute în gări, sunt foarte mici porțiunile ce permit viteze de 70 km/h și multe porțiuni cu sub 50 km/h.

Segmentul Constanța – Mangalia nu a fost niciodată unul rapid: în ultimii 40 de ani au fost doar câteva trenuri care făceau sub o oră, cele mai rapide parcursuri fiind de 56-57 de minute. Chiar și în anul în care au fost cele mai bune viteze medii pe rețeaua românească – 1996 – durata medie era de 70 de minute și un treb rapid făcea 59 de minute

Durata atât de mare a drumului Constanța – Mangalia anulează mult din atractivitatea parcursului rapid de pe București – Constanța (225 km) cel mai rapid tronson din rețeaua noastră.

Ce spune CFR SA despre studiul de fezabilitate

Obiectivele specifice ale programului

  • electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată existentă, pe tronsonul CF Constanța – Mangalia pentru creșterea vitezei de circulație a trenurilor la 160 km/h, respectiv 120 km/h;
  • creșterea numărului de trenuri de călători, prin îmbunătățirea capacității de circulație, și a numărului ce călători, între orașele Constanța și Mangalia;
  • ămodernizarea/consolidarea/repararea clădirilor, spațiilor destinate serviciilor pentru călători, a zonei comerciale și asigurarea facilităților pentru persoanele cu mobilitate redusă, handicap vizual, auditiv, prin corelarea cu alte proiecte de investiţii aflate în pregătire/derulare/implementare în domeniul infrastructurii rutiere/feroviare;
  • sistematizarea stațiilor CF și lucrări pregătitoare pentru dublarea de viitor;
  • dublarea tronsoanelor de cale ferată simplă, acolo unde necesitatea satisfacerii traficului prezent și de viitor o impune;
  • modernizarea echipamentului de telecomunicații, inclusiv sistemul de informare a publicului călător;
  • montarea elementelor de siguranță, rampe de acces pentru persoane cu dizabilități, garduri de protecție între linii etc.
  • îmbunătățirea condițiilor de călătorie și creșterea gradului de siguranță, gestionând în același timp impactul asupra mediului, în conformitate cu standardele europene.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro