Sari direct la conținut

S-au încheiat alegerile pentru Parlamentul European în toate statele UE. Ce arată primele sondaje

HotNews.ro
Alegeri mai 2019, Foto: Agerpres
Alegeri mai 2019, Foto: Agerpres

S-au încheiat alegerile europarlamentare în toate statele Uniunii Europene. Duminică au votat cei mai mulți dintre liderii UE, iar toate sondajele arată un mediu politic fragmentat, cu principalele partide actuale – popularii (de centru-dreapta) și socialiștii (de centru-stânga) – în scădere, în timp ce extremiștii și euro-scepticii ar putea câștiga o treime din mandate, deși rămân încă foarte divizați. Iată care sunt primele statistici, potrivit euronews.

Marea Britanie

Partidul Brexit al populistului Nigel Nigel Farage este în frunte cu 31,5%. Partidul conservator al premierului Theresa May, este pe locul 5 cu 7,5% din voturi, potrivit AFP.

Austria

Una dintre marile probleme de la alegerile din Austria a fost impactul așa-numitului scandal Ibiza în care a fost implicat Partidului Libertății, de extremă dreapta (FPO). Înainte de incident, FPO avea în sondaje o susținere de 24,5% din voturi, în timp ce cele de duminică arătau 17,5%- o ușoară scădere față 19% cât a obținute în 2014. Astfel, FPO se poziționează pe locul al treilea. Social-democrații se află pe locul al doilea cu 23,5%, în timp ce Partidul Popular, condus de cancelarul Sebastian Kurz, a obținit primul loc cu 34,5%.

Portugalia

Partidul Socialist de guvernământ a câştigat duminică alegerile europarlamentare din Portugalia cu un scor estimat între 30% şi 34% din voturi, potrivit sondajului de opinie difuzat de televiziunea publică RTP la închiderea secţiilor de votare, transmite EFE, citată de Agerpres. Conform acestor estimări, Partidul Social Democrat (PSD, centru-dreapta) de opoziţie ar obţine între 20% şi 24% din sufragiile exprimate pentru alegerea celor 21 de eurodeputaţi, cât revin Portugaliei. Blocul marxist de Stânga ar urma să obţină între 9 % şi 12 % din voturi.

Belgia

Belgienii nu și-au ales duminică doar eurodeputații ci și deputații regionali și naționali, un vot care ar putea fi marcat de un declin al partidelor traditionale, socialiste si liberale, in beneficiul ecologistilor si al extremelor. Potrivit sondajelor, ecologiştii şi-ar putea dubla scorul în Valonia, sudul francofon al Belgiei, această performanţă (aproximativ 20%) plasându-i la egalitate cu partidul liberal al premierului Charles Michel, care ar pierde între trei şi şapte procente în raport cu alegerile din 2014. La Bruxelles, partidul Ecolo-Groen, mizând pe mobilizarea puternică pentru climat din ultimele luni, ar putea deveni prima forţă politică, detronându-i pe socialişti.

Bulgaria

Chiar dacă votul este obligatoriu în Bulgaria, în anul 2014 prezența la vot a fost de numai 35,84%. După cum se preconiza, votul a fost împărțit între partidul de centru-dreapta, GERB și Partidul Socialist. Astfel, anul acesta GERB, formaţiunea premierului Boiko Borisov afiliată la Partidul Popular European (PPE), a obţinut 32,8% din voturi urmată de Partidul Socialist, aflat în opoziţie, cu 23,1%, iar pe cea de-a treia Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, partidul minorităţii turce, cu 13,6% din voturi.

Croaţia

În al doilea cel mai tânăr stat membru al Uniunii Europene, Uniunea Democrată Croată Conservatoare (HDZ) și Partidul Social Democrat se află pe primele două locuri, obținând 23,43%, respectiv 18,38% din voturi, potrivit primelor sondaje. Cu toate acestea, participarea a fost foarte slabă, cu 10% mai mică față de cea din 2014.

Cipru

Sondajele de duminică arată că partidul de guvernământ DISY – membru al PPE – a obținut primul loc cu 32,5% din voturi. Niyazi Kizilyurek, membru al partidului comunist AKEL – care se află în prezent pe locul al doilea – a devenit primul cipriot turc care a fost ales în calitate de deputat european.

Republica Cehă

Republica Cehă a votat vineri și sâmbătă pentru alegerile europarlamentare. Se așteaptă ca majoritatea voturilor să meargă la partidul de guvernământ ANO, care are deputați în Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE).

Danemarca

Social-democrații sunt pe cale să câștige cu 23,6%, în fața partidului Venstre de centru-dreapta, care a obținut 20,6% din voturi, potrivit primelor sondaje. Partidul socialist se află pe locul 3 cu 13% din voturi.

Estonia

Întrebarea cheie în Estonia este dacă partidul anti-UE, de extrema dreaptă Eesti Konservatiivne Rahvaerakond (EKRE) va avea aceleași rezultate la alegerile europene, așa cum au arătat sondajele din luna martie.

Finlanda

Rezultatele preliminare au plasat Partidul Național de Coaliție de centru-dreapta în frunte cu 20,9%, la fel ca în 2014. Liga Verde este a treia cu 14,4%, iar Partidul Finlandez populist este pe locul cinci, cu 13,1% din voturi.

Franţa

Partidul lui Marie Le Pen – care a pierdut în fața lui Macron în alegerile prezidențiale din Franța – se așteaptă să obțină cea mai mare cotă de vot în alegerile de duminică. Primele sondaje au arătat că partidul lui Le Pen a obținut 23,2%, iar cel al lui Macron se află pe locul al doilea cu 21,9% din voturi. Partidul Verde se plasează pe locul al treilea cu 12,8%.

Germania

Alianța de guvernământ CDU / CSU a obținut 28% din voturi. Partidul Verde a obținut al doilea loc cu 21,8% din voturi – dublându-și rezultatele din 2014.

Grecia

Primele rezultate au confirmat înclinația spre mișcarea conservatoare a Noii Democrații care a obținut 36% din voturi, învingând partidul de guvernământ, care a primit 27% din voturi.

Ungaria

În 2014 partidele anti-UE de dreapta au obținut venit primul și al doilea loc: Fidesz cu o cotă de vot de 51,48% și Jobbik la 14,67%. Ostilitatea nu pare să-i fi afectat pe alegătorii maghiari, astfel la alegerile din 2019 Fidesz a obținut 56% din voturi în timp ce pe al doilea loc, cu o creștere de 10%, se află partidul MSZP socialist și partidele social-liberale DK.

Irlanda

În urma alegerilor de vineri, partidul prim-ministrului Leo Varadkar se așteaptă să fie cel mai votat. Cu toate acestea, Partidul Verde a avut o prezentare puternică și este probabil să devină al patrulea cel mai mare partid din Irlanda.

Italia

Viitorul guvernului italian este strict legat de rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European. Sondajele prezic că partidul viceprim-ministrului Matteo Salvini va câștiga cu mai multe voturi ca niciodată urmat apoi de Liga Nordică care a câștigat 6% din voturi în 2014. Ultimele sondaje sugerează că Liga va primi mai mult de 30% de această dată.

Letonia

Letonii s-au îndreptat sâmbătă la urne pentru a vota pentru cele 8 locuri pe care le au în Parlamentul European. Prezența la alegerile din 2019 a fost de 33,03%.

Luxemburg

Luxemburgul a votat pentru cele 6 locuri în Parlamentul European. Votul este obligatoriu în țara cu puțin peste o jumătate de milion de oameni. În anul 2014, prezența la vot a fost de 85,55%.

Polonia

Partidul aflat la guvernare în Polonia, Lege și Justiție (PiS), se situează pe primul loc în alegerile europarlamentare din Polonia, după ce a obținut 42,2% dintre voturile exprimate, potrivit sondajelor realizate la ieșirea de la urne. Partidul conservator, aflat la putere în Polonia, ar urma să primească 24 de locuri în Parlamentul European.

România

Social-democrații (PSD) s-au ciocnit cu Bruxelles-ul în ceea ce privește reformele anticorupție și supremația legii. Concurentul direct al partidului aflat la guvernare, PSD, este Partidul Național Liberal (PNL). Se estimează că ambele vor primi aproximativ 28% din voturi. Alianța 2020 USR PLUS, care a desfășurat o campanie împotriva corupției și a problemelor de mediu, a ajuns pe locul al treilea, cu 23,9% din voturi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro