Sajid Javid demisionează din funcţia de ministru de finanţe al Regatului Unit
Joi, Sajid Javid a demisionat brusc din funcţia de ministru de finanţe după o serie de certuri aprinse cu premierul Boris Johnson şi cu principalul consilier al acestuia, Dominic Cummings, pe tema modului în care ar trebui gestionate finanţele ţării după Brexit, relatează Financial Times, potrivit Rador.
Brusca sa plecare, survenită la doar opt luni după numire, perturbă planurile pe tema bugetului ţării, care ar urma să fie finalizate pe 11 martie. Acesta a fost imediat înlocuit cu Rishi Sunak, aliat apropiat al premierului, care a acceptat planul prin care Boris Johnson doreşte să preia controlul asupra acestui birou.
Potrivit unor surse oficiale de la Whitehall, joi dimineaţă, dl Javid a discutat timp de o oră cu premierul, dar a refuzat cererea acestuia de a-şi demite echipa de consilieri.
În ultimele săptămâni, echipa ministrului a fost angajată într-un război al declaraţiilor cu Downing Street (reşedinţa premierilor britanici, totodată sediu al guvernului, n. red.) pe tema celor care au proiectat bugetul ţării.
Fostul șef al finanțelor britanice, care nu a prezentat niciodată un buget, este primul ministru care părăseşte guvernul în urma neînţelegerilor cu cei din Downing Street, după ce Nigel Lawson făcuse şi el acest lucru în 1989.
Dl Sunak, în vârstă de 39 de ani, cel care l-a înlocuit pe Boris Johnson în dezbaterile televizate din timpul campaniei în vederea alegerilor generale, a acceptat ca bugetul naţional să fie proiectat de consilieri care să vină atât din partea premierului, cât şi din partea ministerului.