Sari direct la conținut

Sancțiuni împotriva Rusiei: Londra anunță înghețarea activelor lui Putin și Lavrov

HotNews.ro
Sancțiuni împotriva Rusiei: Londra anunță înghețarea activelor lui Putin și Lavrov

Guvernul britanic a anunțat vineri că a înghețat activele președintelui rus Vladimir Putin și ale ministrului său de externe Serghei Lavrov în urma invaziei Rusiei în Ucraina, potrivit AFP.

Trezoreria a declarat că i-a adăugat pe cei doi pe lista sa de entități și persoane vizate de sancțiuni în urma ofensivei ruse din Ucraina.

Reacția Marii Britanii vine după ce emisarii europeni reuniți la Bruxelles pentru a stabili detaliile sancțiunilor împotriva Moscovei, aprobate joi de liderii UE, au decis să înghețe activele deținute în Europa de președintele rus Vladimir Putin și de ministrul de externe Serghei Lavrov, a declarat un oficial citat de Reuters.

Vineri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut UE să sancţioneze Rusia mai rapid şi mai drastic.

Vezi evoluția evenimentelor zilei în LIVETEXT-ul de pe HotNews.ro:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro