Sange, minciuni si whiskey, sau cum a murit Ceausescu

Unii dictatori mor in propriul pat (ori pe patul de spital, ca Dej si Tito), altii sunt spanzurati (ca Mussolini) ori se sinucid (ca Hitler), altii sunt ucisi fara mila de fostii lor subalterni transfigurati in “revolutionari” si “exponenti ai vointei poporului” (Ceausescu). Juramintele de credinta se evapora, ditirambii sunt uitati, tradarile abunda. Intr-un articol aparut acum cateva luni in “New York Times”, istoricul britanic Simon Sebag Montefiore amintea ca muribundul Stalin insusi a zacut ore in sir intr-o balta de urina. Doctorii Kremlinului erau prea timorati pentru a atinge “trupul sacru” al tiranului care declansase anchetele impotriva “asasinilor in halate albe”. Criminalii fara sira spinarii din Biroul Politic erau deopotriva euforici (scapau de monstrul sanguinar) si terifiati (dar daca psihopatul nu moare?)

Sala fost plina luni seara la Institutul Goethe din Washington, lumea a urmarit cu atentie filmul care reconstituie procesul sotilor Ceausescu (“Ultimele zile ale lui Nicolae si ale Elenei Ceausescu”, realizat de Institutul pentru Studierea Omorului Politic pe baza spectacolului de la Teatrul Odeon). A vorbit in deschidere dl Wilfried Eckstein, directorul acestui prestigios centru cultural. Mentionez ca in cladirea de pe Seventh Street s-a deschis o expozitie dedicata arhitectului Daniel Liebeskind, un mare vizionar al spatiilor in care se salveaza memoria, intitulata “Architecture for the Angel of History”. Cititorii vor recunoaste aluzia la un faimos tablou al lui Paul Klee, al carui titlu(“Angelus Novus”) a inspirat pesimistele reflectii ale lui Walter Benjamin despre istorie ca dezastru necontenit.

In introducerea pe care am fost invitat sa o fac, am explorat fundalul istoric al procesului cuplului Ceausescu, psihologia liderului debarcat si a sotiei sale, scopurile urmarite de cei care au regizat acel show-trial de inspiratie stalinista. Am incercat sa propun cateva ipoteze psihobiografice pentru intelegerea comportamentului lor la acel simulacru de proces. Am accentuat faptul ca actul de acuzare era centrat pe cei 25 de ani cat Ceausescu a condus Romania, dar nu vorbea despre institutiile care au facut posibila dictatura sa: PCR, Securitatea, propaganda, organizatiile de masa, pseudo-justitia etc Metodele si obsesiile ideologice ale lui Ceausescu nu erau doar ale lui, ci ale aparatului de partid pe care l-a condus si ale carui interese le-a servit. Cititi memoriile lui Dumitru Popescu ori pe cele ale lui Stefan Andrei si veti fi de acord.

Dupa decenii de idolatrizare abjecta a celui aclamat drept “erou intre eroi”, a urmat blamarea sa pentru toate aberatiile sistemului. Intre capetele de acuzare utilizate in proces a fost si acela al depozitarii in conturi secrete, in Elvetia, a circa 400 de milioane de dolari. Unul dintre spectatori s-a apropiat de mine si m-a intrebat ce s-a intamplat cu acei bani. Am dat din umeri jenat, nu aveam ce sa-i raspund. S-a scris mult despre “averea diavolului”, dar conturile, din cate stiu, au ramas o enigma. Daca au existat, atunci acesti bani au fost insusiti de noua putere prin varii intruchipari. Daca nu, cum sustinea Ceausescu, nu era decat praf in ochi. La fel, acuzatia de genocid (64.000 de morti) s-a probat a fi fost o imensa exagerare.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro