Sari direct la conținut

Șanse bune ca România și Bulgaria să intre în Schengen în 2023 – Euractiv

HotNews.ro
Spațiul Schengen, Foto: Nikolai Sorokin / Dreamstime.com
Spațiul Schengen, Foto: Nikolai Sorokin / Dreamstime.com

Instituțiile europene se pregătesc să admită Bulgaria și România în Schengen în acest an, mai întâi cu granițele aeriene, din octombrie, urmate de eliminarea controalelor la frontierele terestre până la 1 ianuarie, potrivit unor surse Euractiv.ro.

Potrivit unor surse de la Sofia, Bulgaria are șanse serioase, dacă exercită presiuni diplomatice și arată dorința de a continua reformele, de a obține aderarea la Schengen încă din octombrie anul acesta, cu frontierele aeriene, și perspectiva aderării cu drepturi depline cu frontierele terestre din ianuarie 2024. Până acum o lună, cel mai mare obstacol în calea intrării Bulgariei în Schengen a fost opoziția Olandei.

Guvernul lui Mark Rutte a dat semnale informale că apreciază eforturile Parlamentului bulgar și ale ultimelor patru guverne de a iniția o reformă judiciară reală prin introducerea unui mecanism independent de investigare a procurorului șef, care a fost adoptat la sfârșitul lunii mai. Al doilea motiv major pentru înlăturarea obstacolelor din calea intrării Bulgariei în Schengen este alegerea unui guvern la Sofia, după o criză politică prelungită în timpul căreia președintele Rumen Radev a numit un guvern interimar. Guvernul este format din miniștri ai coaliției Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democratică, susținută de GERB, reprezentată de vicepremiera Mariya Gabriel, scrie Euractiv.

În iulie, Comisia Europeană va publica un raport în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, la insistențele Olandei. Raportul este de așteptat să fie în general pozitiv, recunoscând voința politică de a continua reformele.

Obiecțiile Austriei la extinderea Schengen pe fondul crizei refugiaților nu au scăzut, dar se așteaptă ca Viena să nu-și mai folosească dreptul de veto dacă va fi izolată.

În decembrie anul trecut, Austria și Olanda au blocat aderarea Bulgariei la Schengen. În privința României, doar Austria s-a opus.

Noul premier al României, Marcel Ciolacu, a anunțat la începutul săptămânii trecute într-un interviu acordat EURACTIV că le-a cerut miniștrilor săi un plan pentru a convinge Austria să-și ridice vetoul asupra admiterii României la Schengen.

Următorul obiectiv major al instituțiilor bulgare este aderarea țării la Zona euro de la 1 ianuarie 2025.

În timp ce Olanda le cere autorităților bulgare să demonstreze că luptă împotriva corupției și că nu au renunțat la reforma judiciară, cerințele Austriei par mult mai dificil de pus în aplicare. Cancelarul austriac Karl Nehammer a încercat din răsputeri să obțină bani europeni pentru ridicarea unui gard de-a lungul graniței dintre Bulgaria și Turcia, propunere respinsă de Comisia Europeană.

La începutul acestei luni, Executivul UE a acordat o nouă asistență financiară României și Bulgariei pentru implementarea proiectelor pilot deja lansate pentru managementul frontierelor. Ajutorul pentru Bulgaria este în valoare de 45 de milioane de euro, iar pentru România – 10,8 milioane de euro, notează Euractiv. (Foto: Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro