Sari direct la conținut

Șapte din cei opt oameni de la bordul avionului prăbușit la Milano erau români – Ministerul de Externe

HotNews.ro
Șapte din cei opt oameni de la bordul avionului prăbușit la Milano erau români – Ministerul de Externe

Șapte din persoanele aflate la bordul avionului privat prăbușit la Milano erau români, toți având și alte cetățenii, a transmis luni dimineață Ministerul Afacerilor Externe. Conform presei italiene, la bordul avionului se aflau Dan Petrescu, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România, soția și fiul său.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că, potrivit informațiilor comunicate de autoritățile italiene, în urma demersurilor de identificare a victimelor accidentului, printre persoanele decedate se regăsesc 7 cetățeni români, toți deținând și alte cetățenii.

Totodată, MAE menționează că, până la acest moment, Consulatul General al României la Milano nu a primit solicitări de asistență consulară cu privire la acest incident.

Consulatul General al României la Milano continuă dialogul cu autoritățile locale, fiind pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor legale, inclusiv cu privire la procedurile specifice, respectiv facilitarea repatrierii corpurilor neînsuflețite și eliberarea certificatelor de deces, mai menționează MAE.

Dan Petrescu, misteriosul miliardar român

Avion privat de mici dimensiuni înmatriculat în România YR-PDV s-a prăbușit duminică peste o clădire goală de la marginea orașului italian Milano. Toți cei opt oameni de la bord au murit. Avionul făcea un zbor de pe aeroportul Linate din Milano, după ce pe 30 septembrie a făcut drumul de la București la Milano. Mai mulți martori au relatat că au văzut cum de la motorul avionului ieșeau flăcări și fum chiar înainte să se prăbușească.

Potrivit Corriere della Sera, la bordul avionului se aflau Dan Petrescu, 68 de ani, un bogat om de afaceri român cu cetățenie germană, și soția sa, 65 de ani, născută în România cu cetățenie franceză.

Printre victime se numără și fiul său, Dan Stefan Petrescu, în vârstă de 30 de ani, indicat inițial ca pilotând avionul, născut la München și, de asemenea, cu dublă cetățenie.

Petrescu este cunoscut în România ca un antreprenor imobiliar de succes, unul dintre cei mai bogați oameni din țară, proprietar de hipermarketuri și galerii comerciale. Dan Petrescu, supranumit ”miliardarul din umbră”, a fost partenerul de afaceri al lui Ion Ţiriac imediat după Revoluţie, iar averea de miliarde de euro a făcut-o din afaceri imobiliare. Acesta era foarte discret: conducea maşini vechi şi se îmbrăca modest.

Extrem de discret, Dan Petrescu a câştigat sume uriaşe din imobiliare. Zeci de supermarketuri din ţară sunt construite pe terenurile sale, iar lunar încasează milioane de euro din chirii. Aşa a ajuns la o avere de aproximativ 3 miliarde de euro, fiind acum cel mai bogat român.

Necunoscut publicului larg şi îmbogăţit la începutul anilor ’90 ca angajat al grupului de firme Ţiriac, Dan Petrescu a făcut miliarde de euro.

Un avion privat de mici dimensiuni înmatriculat în România YR-PDV s-a prăbușit duminică peste o clădire goală de la marginea orașului italian Milano, anunță Reuters. Toți cei opt oameni de la bord au murit, potrivit poliției. Printre morți s-ar afla și un copil. Avionul făcea un zbor de pe aeroportul Linate din Milano, după ce pe 30 septembrie a făcut drumul de la București la Milano. Mai mulți martori au relatat că au văzut cum de la motorul avionului ieșeau flăcări și fum chiar înainte să se prăbușească.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro