Săracă Bulgarie! Românii te văd ca un Paradis pierdut, de la Durankulak, la Tyulenovo și Balcic

La câțiva kilometri de Vama Veche, se întind plajele sălbatice ale Bulgariei. Stațiunile românești sunt azi după fasoane și ”talente”. Ca-n Bucureștiul năzuros e-n Vamă – 2 Mai. Ca-n Tecuciul de la blocuri e la Costinești. Bulgaria, printre relicve ruginite, ni se arată sălbatică. Durankulak, Ezerets, Krapets, Bolata, Zelenka, Shabla, Tyulenovo. Până la Balcic, visul ratat al românului de a fi imperial.

Durankulak. Aici Hamangia. E a noastră, sau nu e a noastră?

Din drumul principal te abați, te rătăcești cu mașina, pe drumuri prăfuite. Durankulak are o plajă sălbătică, dar șocul pe care-l ai este că aici, pe lac te întâlnești cu Hamangia. Șoc și groază, lovitură dată naționaliștilor ieftini. Există Hamangia bulgărescă? Păi, la școală am învățat că e doar Hamangia românească. Lacul plin de păsăret năucitor te amuțește. Ori da, și aici este Hamangia. Și la noi, lângă Cernavodă, este Hamangia. Cultura neolitică se întindea, cum e firesc, pe un teritoriu ce nu ținea cont de granițe. De fapt, Hamangia nu e altceva decât o denumire generică a unei culturi întinse pe un vast teritoriu, care include și România de la Cernavodă și Bulgaria de la Durankulak. Poți umbla prin mlaștinile lacului, bate locul cu piciorul, vreo oră și jumătate. Plata e-n singurătăți și leva. 

Dai cu ochii, de ai noroc, de ești primăvara, mai ales, de stârcul pitic, prundașul de sărătură și sfrânciocul cu fruntea neagră. Le țin companie rața roșie, buhaiul de baltă și ciovica roșiatică.

 La Durankulak sunt câteva locuri de cazare și masă lângă lac. 

După atâta neolitic, să fim Tarzani. Între Durankulak și Balcik

Ezerets, Krapets, Bolata, Zelenka, Shabla, Tyulenovo. Iată-le în fotografii. 

Cum să nu înoți printre peșterile de la Tyulenovo?

Cum e paradisul bulgăresc?

Dă românului o stare eterică. față de îngrămădirile din România, uite aici Eden. E pustiu, domle! Poți sta la cort sau în rulotă. Ici-colo câte o gazdă. La Krapets, Shabla, dacă mori după civilizație, ai și hotel. Condițiile sunt omenești. Și e mult loc. Mult, mult loc, fără nicio vecinătate, fără nicio casă să-ți ia priveliștea și sufletul.

Bucatele nu-s o vânătoare. Sunt la îndemână. Câte o bodegă de țară cu grătar și salata bulgărească. Piața ți-o poți face la Krapets. Roșii, brânză și pepene. Poți găsi câte o Marusia gazdă care-ți face ea bucatele, de nu vrei grijă. Dar dacă nu mai poți, bulgarul te trimite să te-nghesui jos la Dalboka, unde te-ndopi cu scoici.

Lasă mașina! Spre plajă e un ritual. Fără gând, o iei pe picior. Pe atâta distanță, poți fuma trei-patru țigări, poți bea cafea, poți să-l tragi pe Dumnezeu ca pe un aer curat în piept. Târâi șlapii, poți să n-ajungi la mare că nu te așteaptă nimeni.

Intri aici definitiv în alt ritm. Și asta e bucuria. Privirea se droghează de-a dreptul de ceea ce nu vede zilnic. de ceva ce nu știa că nu există. E și pădure, e și stâncărie, e și munte, într-o văgăună, într-o scobitură. Valurile mării bat în mal și-ți scot gărgăunii din cap. Nu stă nimeni să-ți compare mașina, costumul de baie.

Seara te știi ce-i aia te rătăcești la bodega din sat cu bulgari cu care te înțelegi prin semne. Vorbești despre roșiile lor savuroase, despre secretul acestor roșii pe care nu-l știu nici ei, până-n zori. E și bere, e și vin, e și rachiu. Uiți de cine ești, uiți ce vrei tu de la viață. 

Marele stres este să te reduci la nevoile astea simple. Să-ți placă să fii om. Să vezi, tu, că a fi om este destul de infinit și plicticos. Plictisul e minunat. Descoperă-te în toată lenevia ta, în mărunția ta de a vrea o roșie cu ceapă, un pepene cu țuică. Nu întinde mâna după sare sau după furculiță.

Tot un “paradis pierdut” pentru români e Balcic

Dar Balcicul e infatuare. De vrei să fii măreț, du-te la Balcic, visul ratat al României de a fi Imperiu. Pentru mine, Balcicul nu este decât o aiureală istorică. O rătăcire. Balcicul nu e românesc. N-a fost, nu va fi. Deci, dacă te-ai săturat să fii om, fugi de tine însăți, unde? la Balcic. Balcicul abia de are o plajă cu plată, undeva printre rămășițele comuniste ale portului. În rest, promenadă și restaurante. Ah, ce amnezie, casa Reginei Maria. Aici e pelerinaj, aici e visul încântat al românului imperialist. semn de ciupercă pe creier – acest vis. Strămoșii noștri au “furat” pentru câțiva ani niște pământuri după primul război mondial și de atunci, tați și bunici, tăntici și mătuși se trezesc să spună nepoților că ei sunt Mihai Viteazu și uite ce au pierdut. Da, se află prin grădina cu plante rare. Pe mine aici doar povestea inimii Mariei, Regina Maria, mă prinde. Regina Maria cea atît de îndrăgostită și-a lăsat inima aici la Balcic. Îmi place să-i caut inima printre cactuși și încăperi. Știu că inima ei nu mai e demult, fiind adusă la Bran, știu asta. Dar decât visul imperialist, mai bine visez la inima Reginei. se potrivește cu sălbăticia de la Bolata, de la Tyulenovo. Cu roșia pântecoasă și bulgărească.

Alte vacanțe: