Sarbatoriti orice, doar nu lucrati

“Luni la Gherla, marti la Sic, miercuri nu lucrez nimic, joia-i zi de sarbatoare, vinerea-i Vinerea Mare, sambata ma pregatesc ca duminica pornesc…. Luni la Gherla, marti….” – si tot asa o tin romanii in cantecul lor de hora. Am auzit si eu tapuritura asta, undeva, in copilaria mea ceausista. M-am distrat teribil, nestiind cat adevar se ascundea in ea.

Cand am mai crescut, mitul romanului destept si harnic, cuminte si viteaz, mi-a fost spulberat, in mod barbar, de lectura unei carti scrisa de clujeanul Lucian Boia. Mi s-a dovedit, atunci, ca nimic din ce-am fost invatata sa cred despre natia careia ii apartin nu e tocmai real sau, pe alocuri, nu e adevarat deloc.

Acum ajung sa-i dau dreptate istoricului. De ceva vreme, tot stau si ma uimesc de graba cu care romanii se inghesuie la adoptarea oricarei sarbatori, de orice natura, de oriunde, motiv de distractie sa fie, sau, mai bine zis, de evitare sanatoasa a unei activitati sustinute. Si sa va spun si care-mi este oful.

In ultimul timp, casutele de posta electronica sunt invadate de tot felul de “felicitari” animate, menite sa te binedispuna inca de dimineata, de indata ce iti deschizi corespondenta. Ti se promit tot felul de realizari care te vor duce pe culmile fericirii.

Iti este frecat creierul pana la dispersie, prin repetitia la nesfarsit a ofertei unei vieti mai bune, mai usoare, pentru care tu, romanul modern, nu trebuie sa faci nimic, decat sa casti ochii pe internet sau la telenovele. Cititul e un lux. Intelectual, evident, pentru ca presupune mult mai mult efort decat trasul cu urechea sau tastarea pana la inrosire a butoanelor de pe telecomanda.

Inteleg visul pur uman de a trai linistit, lipsit de responsabilitati, ca in dulcile vremi ale copilariei, dar faptul ca romanii chiar trec la aplicarea, prin aproape orice mijloace, a acestei utopii, inclusiv adoptand sau chiar inventand sarbatori, scoate la lumina un infantilism national greu de trecut cu vederea. Asa e si cazul zilei de ieri.

Si daca nu stiati, va spun tot eu: ieri, romanii au sarbatorit ziua mondiala a fericirii. Ce trebuia sa facem pentru a o sarbatori? Sa ne imbratisam pe rand sau in grup, pentru a ne demonstra aprecierea unii fata de altii. “In zilele noastre, prostia nu mai e rusinoasa. E universitara”, scria dramaturgul din Valea Jiului, Ion D. Sarbu, in a sa carte “Jurnalul unui jurnalist fara jurnal”.

Si cat de multa dreptate putea sa aiba! Caci, de la vladica la opinca, am ajuns sa ne mandrim cu prostia, cu importurile de doi lei, cu impostura intelectuala. Noroc ca prostia nu are nevoie de o zi anume pentru a fi sarbatorita. Ea iese la suprafata si se fuduleste zilnic pe cararile de aur ale patriei. Hai noroc si la mai bine!

Lacrima ANDREICA