"​Sașa și Petre" – 45 de ani de dragoste nebună, 10 minute de film. Acum pe VIMEO

Sașa și Petre. Film. Sașa Lupescu. Este om și trăiește la Bran acum. Debordant, vorbește cu pasiune molipsitoare despre istoriile lui, despre Dumnezeu și despre amor. Crede în ciondăneală, joc și face niște baclavale un deliciu. Cu acest om a pierdut timpul Luca Istodor într-o după amiază de toamnă. Și din peste 45 de ani de pasiune a ieșit un film de 10 minute. Sașa și Petre. Film.Acum pe Vimeo.

Sașa și Petre. Film. Vizual, niște gogoloaie de plastilină prind viață. Apoi, devin ziduri. Și din aceeași materie fragilă ies vietățile. Din depărtare se aude o voce care se aude puternic. Vietățile par nedumerite. Nici spectatorul nu-nțelege ce sunt. Farfurii zburătoare? Nu. nu. Merg se târăsc prin viață. O lume maleabilă. Dacă stau să mă gândesc că Luca și Sașa au petrecut ore-mpreună la taifasuri și povești, mă gândesc cum s-a transmis de la creier la creier povestea încât ea să devină atât de palpabilă dar și atât de maleabilă, manevrabilă, prin materia desfășurată sub ochii noștri, în film. Putem spune că istoria de acum 45 de ani, cel puțin în primele ei secvențe, e de o fragilitate extremă. De-a dreptul pieritoare, ușor de lovit, ușor de învins. Și așa și este. Vocea lui Sașa vine de unde nu se știe. Și ea este lină, domoală. Dar spune lucruri uimitoare” “Întâlnirea cu el un miracol” și “Cum să fac să nu te pierd?”. Sunt lucruri spuse cândva dar vibrante, fără moarte. Sașa nu uită ce-a spus acum 45 de ani la vederea unui om, Petre Sirin. Impresionant. Și fragilitatea figurilor este suspendată.

Sașa și Petre. Film. Urmează gelozii, disputa șosetelor, arestarea, retragerea în munți. De ce nu, moartea ca un voievod a lui Petre. Și-n final, alegoria lui Sașa în pragul morții.

Ochiul spectatorului rămâne cu aceea fragilitate a personajelor. Nu are cum s-o uite, dar se petrece altceva. Cuvintele lui Sașa se învârtoșează ca balaurii, povestea lui de dragoste prinde aripi. Și nu e fugă, e viață trăită, pășire în doi prin abis. Și atunci povestea are grijă simbolic, le dă putere personajelor ca niște clătite.

Asta mi-a plăcut felul în care eroii figurați ca niște clătite te amețesc, te vrăjesc sub simplitatea poveștii de dragoste. E o inocență a poveștii, că de aia este dragoste. Este o inocență a eroilor, că de aia este regizor să țină emoția-tensiunea în frâu.

Dragostea, da, așa este cu adevărat frumoasă. Filmul da, așa este cu adevărat o încântare. Sașa și Petre. Film. Acum pe Vimeo