Sari direct la conținut

Scandalul carnii stricate din Germania: nu exista inca o confirmare oficiala

HotNews.ro

Cinci macelari romani acuza un abator german ca proceseaza carne stricata, care este exportata in Romania si Rusia, dar confirmarea analizelor de laborator nu a venit inca. Standardele germane privind categoriile de carne sunt diferite fata de cele din Romania, insa practicile din indrustria procesarii carnii justifica suspiciunile. Intre timp, politicienii germani elaboreaza legi si sanctiuni si anunta toleranta 0.

Ancheta impotriva firmei germane BFZ Brageler Fleischzerlegung GmbH din Vechta se sprijina momentan pe marturiile celor 5 angajati romani, desi unele publicatii germane sustin ca ar mai exista si un film inregistrat de unul dintre martori cu un telefon mobil, inregistrare care este proba in proces. Firma nu este insa la primul incident de acest fel, dimpotriva ea a mai fost anchetata in 2006, pentru practici similare din perioada 2004-2005. Deocamdata nu exista o confirmare a faptului ca acea carne ar fi fost alterata, insa probele se afla la analiza.

Standarde diferite la carne

Ceea ce numim in Romania carne stricata, in Germania se diferentiaza in doua categorii: exista carne „degradata biologic“, insa relativ buna de consum (Gammelfleisch) si carne care nu se permite consumului uman si este, eventual, preparata pentru hrana animalelor (Ekelfleisch). Presa germana vorbeste despre existenta in abator a carnii degradate biologic, insa macelarii romani -a caror identitate nu apare in media – se refera la carne „puturoasa si mucegaita“.

Buclucasul cap de porc

Firma Brägeler a cumparat en-gros cap de porc, iar carnea scoasa de pe acesta – considerata in mod normal reziduala – ar fi fost amestecata cu carne buna si vanduta la un pret mai mare, pentur carnati comercializati in germania sau exportati in Romania si Rusia. In Germania, carnea din jurul gatului injunghiat al porcului, cu acumulari de sange, trebuie sa fie separata de cealalta carne, este de categoria a 3-a si poate fi folosita doar, eventual, ca materie prima in hrana pentru animale.

Un scandal cu dimensiune sociala

Scandalul se inscrie intr-o serie de evenimente similare, dar masurile luate in astfel de cazuri nu sunt in masura sa descurajeze procesatorii. Concurenta pe piata este mult prea acerba si se urmareste reducerea costurilor.

Muncitorii germani nu pot transa – rentabil ca salariu – un porc, sub 2 euro/porc. Polonezii o fac cu 1,50 euro/porc, iar romanii si bulgarii – pentru 1 euro, sau chiar mai putin. In consecinta, in macelariile mari, unde sunt taiati 12-18.000 de porci pe zi, doar conducerea e germana, restul sunt, in general, muncitori din Estul Europei. In razboiul de piata, macelariile, procesatorii de carne si discounturi ca Lidl sau Aldi – care le desfac produsele la preturi de dumping – se pare ca folosesc orice mijloace, pentru a ramane competitivi. De aceea, se apreciaza ca, in acest mediu economic s-ar fi dezvoltat „structuri mafiote“, asemanatoare celor care se ocupa cu alt trafic de carne: traficul de carne vie.

Prin urmare, practicile de acest gen sunt frecvente, la fel si descoperirile jurnalistilor germani. Reportajul despre scandalul de la Lohne transmis de ARD este continuarea unei serii de anchete incepute in 2005, referitoare la problema carnii alterate si apoi comercializate sub diferite forme. In fiecare an apare un astfel de scandal in Germania, el este intens mediatizat si urmat de procese care nu s-au incheiat cu pedepse penale deosebite, comenteaza presa germana.

Cancelarul Merkel lupra impotriva carnii stricate

Scandalurile carnii din Germania au fost mereu catalizator al adoptarii unei noi legi a informarii consumatorului. Conform acesteia, autoritatile trebuie sa faca publice rezultatele controalelor asupra alimentelor, precum si numele firmelor implicate in scandaluri referitoare la practicile lor.

Cancelarul Angela Merkel insasi a lansat in 2005 un Plan in Zece Puncte, contra carnii degradate. Ca urmare a acestuia, din ianuarie 2006 toti comercializantii de alimtente trebuie sa fie inregistrati. O masura insuficienta, iar confruntarile politicienilor pe aceasta tema au continuat. Fostul ministru al mediului bavarez Walter Schnappauf (CSU) si-a exprimat neputinta in a controla aceste practici: „Doar nu pot sa controlez eu insumi, fiecare snitzel!.“

Ministrul actual pentru consum alimentar, agricultura si protectia consumatorului Horst Seehofer (CSU) a propus un proiect de lege, da el a fost abandonat in 2006. Dupa un nou scandal al carnii, in 2007, proiectul a fost reluat si agreat si de conducerile landurilor germane.

In octombrie 2007, a fost pus in discutie un proiect de lege care prevede majorarea amenzilor pentru incalcarea legii consumatorului, de la 20.000 la 50.000 de euro, iar pentru 2008, se anunta „toleranta zero” fata fe procesatori si comercializanti.

Autoritatile germane urmaresc impunerea unei reglementari de control federal unitar in macelarii si unitatile procesatoare de carne, ca si publicarea datelor obtinute la controale si referitoare la firmele cu antecedente penale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro