Scandalul manualelor. Unii editori vor să conteste în instanță schimbările propuse de Minister și avertizează: elevii de clasa I s-ar putea să nu aibă manuale în septembrie
Oficialii Ministerului Educației vorbesc despre manuale editate de Editura Didactică și Pedagogică și au adunat deja manuscrise de la profesori pentru noi manuale noi de clasa I, în baza unei legi care nu există, acuză editorii contactați de HotNews.ro. „Cineva de la minister și-a asumat faptul că intră pe manual unic, neavând o lege în spate. Cine este acest om? Ar trebui să avem un nume și un prenume pentru el, fiindcă va fi cel pe care îl va trage la răspundere opinia publică, când nu vor exista manualele de clasele I, a II-a și a VI-a în septembrie 2018”, a declarat pentru HotNews.ro Cosmin Mălureanu, director Ascendia Design, care în 2014 a participat la licitația de manuale împreună cu Editura Didactică și Pedagogică și a câștigat un manual la clasa a II-a.
“Deocamdată am depus plângere prealabilă și va urma să atacăm și în instanță” decizia Ministerului, a afirmat pentru HotNews.ro Ana Munteanu, redactor coordonator la Editura Aramis.
UPDATEAmintim că Ministrul Educației, Valentin Popa, a declarat că va răspunde întrebărilor trimise de HotNews.ro pe această temă.Citeste aici raspunsurile trimise de ministrul Educatiei:Ministerul pune de acum accentul pe calitatea manualelor, motiv pentru care a lansat o competiție la care pot participa și autorii manualelor aprobate în 2014
Vom publica răspunsurile, în momentul în care le vom primi. Anterior, Maria Mihaela Nistor, directorul Editurii Didactice și Pedagogice, a declarat pentru HotNews.ro ca “la noi ajung acele manuscrise care, în baza evaluării prin criteriile de evaluare din ordinul ministrului din 12.12.2017, vor fi declarate admise. (…) Se realizează o comandă directă de către Minister Editurii Didactice și Pedagogice S.A. în baza OUG 76/2017 și aceste manuscrise vor trebui redactate, tehnoredactate, supuse aspectelor grafice și, în același timp, la fel ca în anii precedenți, se va realiza acea variantă digitală interactivă de manuale”.
Informații de background
- Ministerul Educației a lansat în decembrie un apel către profesori să trimită până pe 19 martie 2018 manuscrise de noi manuale școlare
- Nu este clar în ce baza legală a făcut Ministerul Educației apel la profesori să facă manuscrisele, având în vedere că le-au trimis doar note în acest sens, avertizează atât editorii, cât și sursele politice ale HotNews.ro
- Comunicările oficialilor din Minister fac referire la proiectul de lege a manualului școlar inițiat de fostul ministru Liviu Pop, însă acesta nu a fost aprobat. Din punct de vedere juridic, el nu există și nu poate fi invocat ca legislație care să stea la baza renunțării la manualele existente
- Ministerul vrea manuale noi nu doar la clasa a VI-a, acolo unde a ajuns schimbarea programei școlare și unde este nevoie de cărți conforme acesteia, ci și la clasele I și a II-a, pentru care manualele actuale sunt făcute de doar 4 ani și sunt primele care respectă noul curriculum școlar
- Maria Mihaela Nistor, directorul Editurii Didactice și Pedagogice, a declarat pentru HotNews.ro că anul acesta trebuie să editeze maximum 251 de titluri de manuale. Transformate în exemplare de manuale, raportat la populația școlară clasele I – a VI-a, înseamnă că, “în acest an, ar trebui să avem undeva la 4.200.000 de exemplare” de manuale, potrivit lui Nistor
- Nu este clar unde vor fi acestea printate. Potrivit surselor HotNews.ro, miza centralizării editării și printării de manuale o reprezintă banii care vor fi investiți de Ministerul Educației în cumpărarea, anul viitor, a aparaturii care să permită printarea volumului uriaș de manuale școlare noi
Ana Munteanu, Editura Aramis: Realizarea de manuscrise se face pe proceduri bizare, pe note, pe anunțuri
Ana Munteanu
Foto: TribunaInvatamantului.ro
Ana Munteanu, redactor coordonator la Editura Aramis, a declarat pentru HotNews.ro că a “depus plângere prealabilă la Ministerul Educației și va urma să atacăm și în instanță aceste aspecte. Contractele cu noi expiră în septembrie 2018 pentru manualele de Matematică și explorarea mediului clasele I și a II-a și pentru Limba străină, clasele I și a II-a”.
Editura contestă baza legală pe care Ministerul Educației o folosește pentru a face noi manuale. “Arată destul de ciudat modul în care au procedat, pentru ca un ordin de ministru în mod normal nu poate bate Legea achizițiilor publice și Legea educației, fiind un procedeu juridico-administrativ de rang destul de jos ordinul de ministru. În plus, ordinul acesta aprobă metodologia de evaluare a calității manualelor, nicidecum modul în care aceste manuale vor fi schimbate, cu atât mai mult în interiorul termenelor unor contracte. Cu toate acestea, acest ordin de ministru [OMEN nr. 5.645/2017 semnat de Liviu Pop] a generat nenumărate documente subsecvente, unele mai stranii decât altele, intitulate note – ceva ce nu înțelegem de fapt ce sunt, anunțuri, note. Inclusiv procedura de depunere a proiectelor de manual, care nu poartă nicio denumire, pornește de la dispoziții generale, dar nu știm ce este această procedură – este un ordin de ministru, este tot o notă. Teoretic ar trebui să fie o notă, pentru că este semnată doar de directorul Centrului Național de Evaluare și Examinare și întocmită de un consilier”, a explicat pentru HotNews.ro reprezentata Editurii Aramis.
Această acuză că depunerea de manuscrise se face pe o procedură fundamentată pe ordinul de ministru privind metodologia de evaluare, deci fără legătură cu activitatea propriu-zisă pe care autorii erau invitați să o desfășoare. “Li s-a cerut – printr-un anunț în atenția autorilor – să folosească corpul Times New Roman de 14 pentru învățământul primar și de 12 pentru învățământul gimnazial, dar la fel, tot prin niște anunțuri ciudat postate”, a adăugat Munteanu.
Redactorul coordonator al Editurii Aramis a declarat pentru HotNews.ro ca, potrivit “unui articol din acordurile cadru care expiră în septembrie 2018, își asumă Ministerul și Centrul Național de Evaluare și Examinare că nu vor iniția o altă procedură de achiziționare de manuale în acest interval, decât dacă se schimbă programa. Programa nu s-a schimbat nici cu 25%, nici cu 1%, este aceeași”.
În plus, Ana Munteanu spune că “nu a făcut nimeni nicio evaluare a efectului acestor manuale, să ne spună: sunt bune, sunt rele. Dar nu ar trebui văzut dacă ceva funcționează? Că poate sunt o prostie, nu de la noi pornind, ci de la programe. Dar câtă vreme nimeni nu a verificat impactul asupra copiilor, să vadă dacă au adus ceva bun, ceva rău, sunt la fel, nici mai bune, nici mai rele? În mod normal, Institutul de Științe ale Educației ar fi trebuit să verifice impactul și să îl facă public”.
- Contactat de HotNews.ro, Ciprian Fartusnic, cercetător în cadrul Institutului de Științe ale Educației și fost director al instituției, a declarat că nu există niciun astfel de raport, pentru că “decizia despre păstrarea sau înlocuirea unui manual nu o luăm noi. Ea ține de politica educațională. Noi evaluăm în fiecare an lucruri care tangențial ating și elementul manual, dar nu avem o cercetare tematică pe calitatea unui manual sau a folosirii la clasă în mod sistematic”.
Click pe foto pentru a vedea manualele existente acum la clasa I
“Este absolut posibil ca, la un moment dat, să fi zis: câți bani am băgat noi, în ultimii 3 ani, în manuale? Păi de ce să nu păstrăm banii ăștia și să-i dăm unei singure instituții? Ceea ce este adevărat, eu pot să admit că se poate gândi și așa: copilul meu este mai frumos și mai deștept decât al vecinilor. Dar copilul meu poate face toate chestiile astea, îl pot eu face și medic, și aviator, și mecanic de locomotivă?”, a continuat redactorul coordonator al Editurii Aramis.
Ana Munteanu a avertizat că Editura Didactică și Pedagogică nu are, în acest moment, capacitatea sa editeze toate manualele anunțate: “dacă anul trecut, la clasa a V-a toți editorii la un loc au avut o ofertă de 120 de manuale, asta înseamnă că atât poate produce sistemul editorial românesc aferent celui educațional, deci editurile care au oameni specializați în didactică și pedagogie. Nu ne-a împiedicat absolut nimeni să depunem 250 de oferte sau 750 de oferte, în afară de timp. Ca să spui: dacă 20 de edituri au depus doar 120 de manuale, EDP poate depune 251 de manuale și să le facă în 3 luni – sau 751 de manuale, pentru că ei au postat anunțul că și ofertele care se califică pe locul 2 și 3 pot fi declarate manuale de bază și făcute de EDP – înseamnă că nimeni nu a judecat lucrurile până la final. Câți oameni îți trebuie ca să faci aceste manuale, în acest timp? Există, în sistemul editorial, oameni care să facă 250 sau 750 de manuale în 3 luni? [250 de titluri de manuale dacă proiectul de lege a manualului este aprobat în Parlament în forma inițială care prevede manual unic sau 750 de manuale dacă proiectul este aprobat cu tot cu amendamentul depus de Sorin Cîmpeanu, care prevede să existe câte 3 manuale alternative pe disciplina, potrivit Wall-street.ro – n.red.] Câți ar trebui să fie: peste 2.000 ar trebui să fie, am făcut eu așa un calcul grosso modo, pornind de la cât poate realiza un grafician pe zi sau un redactor. Păi nu există numărul ăla de oameni specializați, în tot sistemul”.
Aceasta a precizat că “probabil că foarte mulți dintre autorii editurilor [care au făcut manualele declarate câștigătoare anii trecuți la licitațiile de manuale – n.red.] au participat la apelul acesta al Ministerului, dar nu știu dacă tot cu proiectele declarate câștigătoare, pentru că trebuia noi să desființăm contractele cu ei”.
Cosmin Mălureanu, Ascendia Design: Cineva de la minister și-a asumat faptul că intră pe manual unic, neavând o lege în spate. Va fi cel pe care îl va trage la răspundere opinia publică, când nu vor exista manualele de clasele I, a II-a și a VI-a în septembrie 2018
Cosmin Malureanu
Foto: Facebook
Cosmin Mălureanu, directorul Ascendia Design, a declarat pentru HotNews.ro ca “este o metodologie [metodologia de evaluare a calității proiectelor de manuale, aprobată prin OMEN nr. 5.645/2017 semnat de Liviu Pop – n.red.] care se aplică, iar metodologia este construită pe un proiect de lege, cel al manualului unic, care nu există ca lege aprobată. Cineva de la minister și-a asumat faptul că intra pe manual unic, neavând o lege în spate. Cine este acest om? Ar trebui să avem un nume și un prenume pentru el, fiindcă va fi cel pe care îl va trage la răspundere opinia publică, când nu vor exista manualele de clasele I, a II-a și a VI-a în septembrie 2018”.
“Asta se va întâmpla, pentru că eu nu văd cum Editura Didactică și Pedagogică poate să editeze 250 de manuale, până în septembrie 2018. Atâtea sunt loturile pe care ei le-au scos prin metodologie la scris, pentru clasele I, a II-a și a VI-a. Chiar și 250 de manuale dacă vine cineva și le aduce pe suport, ca document, cineva trebuie să vină și să facă mai departe pentru ele editare, DTP, verificare, digitizare. Și EDP reușește asta cu 30 de oameni? Greu de crezut”, a continuat Mălureanu.
Directorul editurii Ascendia Design spune că “există în contractul acela publicat pe SEAP opțiunea de a îl prelungi cu 2 ani, dar era opțiunea contractantului, ca declanșator al procedurii și ulterior a ofertanților, dacă vor sau nu să prelungească. Ei nu și-au manifestat dorința de a prelungi, prin urmare contractele au expirat. Mai departe, Ascendia nu a contestat în vreun fel decizia Ministerului, așteptam să vedem ce iese din haosul generat de aplicarea unor ordonanțe și ale unor metodologii de manuale pe o lege care nu există și mai departe cine își va asuma consecințele legalității procedurii desfășurate în momentul ăsta, pentru clasele I, a II-a și a VI-a.”
În ceea ce privește manualele de clasa I care de 4 ani sunt pe băncile elevilor, Cosmin Mălureanu afirmă că, din septembrie, dacă Ministerul nu prelungește contractele, “ele nu mai sunt cumpărate de Minister. Deci pentru noul an școlar nu mai sunt livrate manualele pe care le-am conceput acum 4 ani. Manualele, la clasa I, se reînnoiau sută la sută, iar la clasa a II-a un procent de 10-15%, în funcție de școală. Toți ofertanții care au avut clasa I câștigată au tipărit în fiecare an manualele pentru clasa I”.
Acesta a precizat că există timp pentru retipărirea lor, dacă Ministerul Educației se răzgândește și prelungește contractele cu 2 ani.
Ascendia Design a colaborat chiar cu Editura Didactică și Pedagogică pentru a elabora manualul de Comunicare în limba română clasa a II-a, valabil până acum. “Sunt totuși aproximativ 30 de oameni, din care au 3 editori. Nu se poate [să fie editură unică – n.red.]. Este la mintea unui copil ca 30 de oameni nu pot să facă 250 de manuale”, a declarat Malureanu, pentru HotNews.ro.
UPDATE Și Editura Corint anunță că va ataca în instanță ordinul dat de fostul ministru al Educației, Liviu Pop
“În rezonanță cu toate celelalte edituri care au elaborat manuale, Editura Corint consideră incorect și abuziv actul Ministerului Educației Naționale de a nu prelungi contractele încheiate în urmă cu 4 ani, privind apariția manualelor școlare. Acest act încalcă clauzele contractuale și impune monopolizarea pieței de către Editura Didactică și Pedagogică, lucru care conduce la stoparea progresului și a calității materialelor școlare”, susține editura Corint.
“Problema apare în momentul în care totul se întâmplă cu încălcarea legilor educației, pe baza unui ordin dat de Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop”, arătă Grupul Editorial Corint, într-o poziție trimisă HotNews.ro cu privire la situația manualelor școlare în anul școlar 2018-2019.
“Din punctul nostru de vedere, nu există riscul ca în septembrie elevii claselor I și a II-a să nu beneficieze de manuale, deoarece pe baza manuscriselor primite, se vor ‘încropi’ manuale care, însă, nu vor atinge standardele dorite”, avertizează Grupul Editorial Corint.
“Calitatea va avea de suferit pentru că o singură editură nu poate oferi suportul, verificarea conținutului, așa cum o pot face mai multe edituri implicate în acest proces. În timp, manualele vor fi la o calitate mult mai slabă, iar autorii valoroși vor fi îndepărtați”, arată aceștia.
Descarcă de aici poziția Grupului Editorial Corint cu privire la situația manualelor școlare
Alți editori au furnizat HotNews.ro, sub protecția anonimatului, temeiurile legale în baza cărora merg în instanță împotriva Ministerului Educației
- Potrivit acestora, Ordinul nr. 5645/12.12.2017 semnat de Liviu Pop, privind aprobarea Metodologiei de evaluare a calității proiectelor de manuale – ar fi fost emis fără a indica sursa legală prin care separă evaluarea proiectelor de manuale de procedură de achiziție a acestora.
- Nicăieri în acest ordin sau în alt instrument legal care face referire la realizarea de manuale școlare pentru anul 2018-2019 nu se precizează care este modalitatea prin care Ministerul va cumpăra manualele școlare pentru anul școlar 2018-2019. Precizăm că Art. 7 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice prevede următoarele: (1) Procedurile de atribuire reglementate de prezența lege, pentru care este obligatorie publicarea unui anunț de participare și/sau de atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, se aplică în cazul atribuirii contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru a căror valoare estimată, fără TVA, este egală sau mai mare decât următoarele praguri valorice: (…) b) 600.129 lei, pentru contractele de achiziție publică/acordurile-cadru de produse și de servicii;”.
- Singura referire la Editura Didactică și Pedagogică, în Ordinul nr. 5.645/2017, este următoarea: „Proiectele de manuale școlare elaborate în limbile de predare ale minorităților naționale, cu excepția celor pentru disciplinele prevăzute la art.46, alin (6) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, vor fi însoțite de traducerea în limba română, realizată cu sprijinul EDP.” Editorii contactati de HotNews.ro spun că această prevedere ar fi anticoncurențială
- Editorii mai fac referire la proceduri care nu au fost făcute publice de Ministerul Educației, dar care ar încălca acordurile-cadru existente între Minister și asocierile care au făcut manualele de clasele I și a II-a, a căror valabilitate expiră, o parte în octombrie și altele în ianuarie 2019.
- Începând evaluarea manuscriselor primite de la profesori, Ministerul Educației ar încălca acordul-cadru încheiat acum 4 ani cu câștigătorii licitației de manuale, care prevede următoarele: „Promitentul-achizitor se obligă să nu iniţieze, pe durata prezentului acord-cadru, o nouă procedură de atribuire, atunci când intenţionează să achiziţioneze produse care fac obiectul prezentului acord-cadru, cu excepţia cazului în care toți promitenții-furnizori declară că nu mai au capacitatea de a le furniza.”
Citește și: