Scandalul Ponta ofiter SIE – Posibile efecte politice si institutionale
In plan politic, dezvaluirea lui Traian Basescu potrivit careia premierul Victor Ponta ar fi fost ofiter acoperit in perioada 1997 – 2001, pe vremea cand lucra ca procuror, produce efecte politice dificil de cuantificat in cele doua saptamani ramase pana la primul tur. In plan institutional si in plan extern avem de-a face cu posibile efecte negative la adresa credibilitatii unor institutii-cheie. Cert e un singur lucru: aceasta este cea mai grava criza de securitate din ultimii zece ani, dupa demiterea sefilor de servicii in urma fugii din tara a lui Omar Hayssam. HotNews.ro a inventariat o serie de efecte posibile si cateva mari semne de intrebare generate de cazul “Ponta – ofiter acoperit”. Cea mai mare criza de securitate din ultimii 9 ani, dupa demiterea sefilor
- In plan politic, pentru publicul de dreapta nu este clar in ce masura dezvaluirea va avea un efect mobilizator. Traian Basescu l-a dezbracat pe Victor Ponta asa cum a promis, dar a demolat toti ceilalti candidati de dreapta, lovind atat in Klaus Iohannis, cat si in Monica Macovei. Presedintele Basescu a lasat in picioare o singura optiune, pe Elena Udrea, considerata inacceptabila sau chiar o jignire de mare parte din alegatorii de dreapta. La asta se adauga si invitatia clara facuta de Traian Basescu la boicot in turul 2 daca Udrea nu va ajunge in finala, ceea ce face si mai grea sarcina lui Iohanis, creditat cu cele mai mari sanse sa intre in finala alaturi de Ponta. In aceste conditii, nu este clar ce efect va avea dezvaluirea lui Traian Basescu in interiorul publicului de dreapta. Acest public oricum il detesta pe Victor Ponta si nu l-ar fi votat. Intrebarea este daca dezvalurile presedintelui au capacitatea de a radicaliza acest public in sensul ca-l va determina sa voteze impotriva lui Victor Ponta cu orice pret, sau il va dezorienta/ dezabuza si mai rau cata vreme singura optiune valida indicata de presedinte se numeste Udrea, ceea ce-l va determina sa nu mearga la vot. Nu este clar nici in ce masura dezvaluirile lui Traian Basescu ar putea avea impact asupra nehotaratilor. Ii va convinge sa iasa la vot sau le va adanci dispretul fata de clasa politica si vor sta departe de urne?
- In publicul de stanga nu este clar daca dezvaluirea va produce efecte notabile. Ne-am obisnuit ca alegatorii de stanga, electoratul traditional al PSD, sa nu sanctioneze un politician corupt sau chiar arestat, asa ca sunt putine sperante ca va reactiona mai dur la dezvaluirea ca Ponta a fost ofiter SIE acum 15 ani. Criteriile de moralitate nu prea intra in grila de judecata a electoratului de stanga. E posibil sa existe insa chiar si in randul acestor alegatori o reactie de respingere. Socul produs de o asemenea dezvaluire nu poate fi subestimat. Dar la fel de bineVictor Ponta s-ar putea sa creasca brusc in ochii alegatorilor de stanga, sa-i ofere in sfarsit motive de admiratie sau sa-i convinga ca liderul PSD este pur si simplu victima unui nou atac nedrept lansat de marele sau rival, Traian Basescu.
- In interiorul PSD, iarasi sunt de asteptat doua tipuri de reactii, greu de estimat acum in ce proportii. In cultura interna a PSD, a fi fost ofiter de securitate sau un om “al serviciilor” nu este ceva blamabil, dimpotriva. In partide cu trecut securisto-comunist ca PSD, posesorul aurei de “om al serviciilor” capata brusc mai multa autoritate si putere, nu cade in dizgratie. Victor Ponta s-ar putea sa impresioneze cativa baroni si lideri de partid cu noul stat statul de fost spion, trecand de la imaginea de lider slab si manevrabil la imaginea de “James Bond” conectat la centre obscure de putere fata de care au manifestat mereu teama. Dar la fel de bine s-ar putea sa-l vada fix ca pe un tradator, ca pe un “om al serviciilor”, din cauza carora multi au intrat la inchisoare in ultimii ani. Vom vedea in urmatoarele zile cum se decanteaza in interiorul partidului perceptia asupra lui Victor Ponta – ofiter acoperit: negativ sau pozitiv.
- Conteaza apoi cum vor vinde televiziunile de stiri publicului larg aceasta dezvaluire din trecutul lui Victor Ponta. Daca in timpul ramas din aceasta campanie il vor eroiza in lupta cu Traian Basescu, atunci dezvaluirea ca Ponta a fost ofiter SIE s-ar putea sa lucreze in favoarea candidatului PSD. Daca vor insista mai mult asupra problemelor de legalitate, credibilitate externa si interna, vulnerabilitate personala si institutionala, atunci exista sanse ca Victor Ponta sa fie drastic sanctionat de alegatori, fie printr-o supramobilizare a celor de dreapta, fie printr-o submobilizare a celor de stanga sau prin combinatia celor doua. Daca nu cumva va fi un motiv sa resuscite tema anti-basismului
- Important e si cum se va comporta Victor Ponta, daca isi va asuma ceva din acest trecut pezentat de Traian Basescu si daca da, cum va explica acuzatia de incalcare a legii. Amintim ca Ponta, intrebat fiind daca a fost ofiter acoperit, a dat deja un raspuns: Si daca am fost, nu v-as spune.
- A fost cunoscuta aceasta vulnerabilitate a lui Victor Ponta de tari din afara NATO, precum China, Rusia sau Kazahstan sau oricare alte tari din afara NATO pentru a influenta decizia in dosare importante?
- Care este impactul asupra credibilitatii lui Victor Ponta in randul partenerilor straini? Ce credibilitate mai are printre lideri precum Angela Merkel, Francois Hollande, David Cameron sau presedintele SUA, tara de care ne leaga cel mai puternic parteneriat strategic?
- Va fi afectata credibilitatea Romaniei ca intreg in fata NATO? Daca e adevarat ceea ce a spus Traian Basescu, ca Ponta a fost ofiter sub acoperire al SIE in 1997-2001, aceea e o perioada in care sefia serviciului era detinuta de Catalin Harnagea, un personaj esuat in ultimii ani la televiziunile lui Voiculescu. E o perioada in care SIE si SRI erau slab sau chiar deloc reformate, si atunci se pune intrebarea pe cine a spionat Victor Ponta? Cumva chiar aliatii de acum ai Romaniei din NATO si UE?
- Cata incredere mai putem avea ca societate civila in mecanismele de control asupra serviciilor secrete? Comisia parlamentara de control asupra SIE trebuie sa dea public explicatii in acest caz
- Ce impact va avea asupra SIE? Care mai este credibilitatea SIE, care a acoperit aceasta presupusa ilegalitate 17 ani, timp in care Ponta a fost pe rand parlamentar, ministru (2009), sef de partid (2010) si premier (2012)?
- Este acest episod si expresia unei rivalitati mai vechi dintre cele 2 servicii? Va fi folosita situatia vulnerabila a SIE de catre SRI pentru a capata un ascendent?
- Este cazul deschiderii din oficiu a unui dosar penal in cazul Ponta – ofiter acoperit SIE? Ce parchet ar trebui sa deschida dosarul? Suntem in prezenta unor fapte penale, si daca da, s-au prescris ele?
- De acum incolo e posibil sa nu mai avem politicieni numiti sefi la serviciile de informatii, ci oameni proveniti din structurile de securitate, dupa cum a enuntat problema chiar Traian Basescu marti seara. Cazul Melescanu – Ponta, daca se confirma, demonstreaza riscul ca un politician sa aiba vulnerabilitati/dependente majore care vulnerabilizeaza insasi activitatea de baza a serviciului
- De unde stia Traian Basescu atit de precis informatiile, in conditiile in care a spus ca nu de la servicii? De la Valer Marian? Sau e vorba doar de deductii, caz in care putem vorbi de o intoxicare la cel mai inalt nivel?
- De ce nu a facut Traian Basescu o sesizare penala?
- De ce nu l-a demis Traian Basescu pe Melescanu la primele suspiciuni probate ca ascunde informatii?
- De cind avea de fapt Traian Basescu aceste informatii? De ce procesul de deconspirare a durat atat de mult si bomba a fost detonata exact in campania electorala?
- Stia Adrian Nastase, omul care l-a adus pe Ponta in Guvern si in PSD? Sa ne amintim ca Nastase a avut tot timpul legaturi cu fosti generali de securitate – Silinescu, Mihai Caraman, Ristea Priboi. Dar ceilalti presedinti sub care Ponta ar fi activat ca ofiter acoperit – Ion Iliescu si Emil Constantinescu – stiau ca SIE are ofiteri acoperiti in magistratura? Dar ministrii Justitiei din acele perioade, Rodica Stanoiu si Valeriu Stoica? Dar MR Ungureanu, seful SIE pana in 2012, a stiut?