Skip to content

VIDEO Scena și covorul roșu, pregătite pentru întâlnirea Trump – Putin. Care e deviza summitului

Scena este pregătită la baza militară Elmendorf-Richardson din Alaska pentru conferința de presă comună planificată să aibă loc după mult așteptatul summit între președintele Statelor Unite, Donald Trump, şi președintele Rusiei, Vladimir Putin, relatează Associated Press.

Podiumul conferinței de presă are un fundal albastru pe care scrie „Pursuing Peace” (În căutarea păcii), inclusiv cu litere mari în partea de sus.

Pe podium, lângă cele două pupitre, se află steagurile SUA și Rusiei.

De asemenea, pe pista bazei militare, un panou cu inscripția „Alaska 2025” și covorul roșu sunt pregătite pentru sosirea celor doi lideri.

De o parte şi de alta a covorului roşu sunt staţionate avioane de luptă.

Președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin se întâlnesc astăzi în Alaska, la ora locală 11:00 (22:00 ora României), în Anchorage, Alaska, a anunţat Casa Albă.