Sari direct la conținut

Scenariu pesimist privind aderarea României la Schengen. Tomac: Contextul favorabil se va putea realiza în 2025

HotNews.ro
mars pentru aderarea Romaniei la Schengen, Foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia
mars pentru aderarea Romaniei la Schengen, Foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Consiliul JAI care are loc luni și marți la Bruxelles nu va veni cu un vot pentru aderarea României la Schengen, chiar dacă inițial figura pe ordinea de zi.

În ciuda mesajelor optimiste, europarlamentarul PMP Eugen Tomac spune că un context favorabil pentru o decizie unanimă în favoarea României va fi abia în 2025.

„Din păcate, am ratat din nou în acest an intrarea în Schengen, iar anul viitor nu există aproape nicio șansă, deoarece prioritatea pentru statele membre sunt alegerile europarlamentare și apoi alegerea unei noi Comisii Europene. Cel mai probabil, contextul favorabil pentru a obține o decizie politică unanimă se va putea realiza în 2025, pe timpul Președinției poloneze a Uniunii Europene”, a scris pe Facebook Eugen Tomac.

Eurodeputatul susține că pentru a avea o decizie în acest an Guvernul trebuia să dea în judecată Consiliul Uniunii Europene la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. De asemenea, spune el, România și Bulgaria trebuiau să aibă o abordare comună în negocierile cu toate statele.

„Președintele Iohannis a fost complet absent. Șeful statului avea cel mai eficient instrument cu care putea schimba evoluția acestui dosar de interes major pentru România. Este membru în Consiliul European, acolo unde trebuia să impună pe ordinea de zi acest subiect. Extinderea spațiului Schengen nu mai este demult un subiect bilateral, ci o problemă europeană”, a mai spus Tomac.

Anterior, europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat că probabilitatea ca România să intre în spațiul Schengen a crescut „simțitor”, el prezentând și trei variante prin care o decizie pozitivă în acest sens ar putea fi luată până la sfârșitul anului.

În Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 4-5 decembrie – pe a cărui ordine de zi se află intrarea României și Bulgariei în spațiul european de liberă circulație -nu va exista un vot, au declarat marți pentru HotNews.ro surse guvernamentale.

Conform acelorași surse, autoritățile de la București vor încerca convocarea unui Consiliu extraordinar al JAI după jumătatea lunii decembrie, unde să se ia în discuție aderarea în doi pași, cu intrarea frontierelor aeriene, din martie 2024. Acesta este însă scenariul pozitiv.

Reamintim că Olanda s-a opus aderării Bulgariei la Schengen, iar Austria s-a opus intrării în zona de liberă circulație atât a României, cât și a Bulgariei. În Olanda tocmai au avut loc alegeri, al căror rezultat contează în ecuația aderării României și Bulgariei la Schengen.

În iulie acest an, Parlamentul European a adoptat o rezoluție, prin care, indirect, face din Austria o problemă a Uniunii Europene, veto-ul său fiind considerat a lovi la temelia construcției comunitare.

Dincolo de faptul că cetățenii români și bulgari sunt discriminați și costurile economice mari, eurodeputații atrag atenția că „dreptul de veto asupra aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen poate duce la apariția unui sentiment antieuropean în aceste țări, conducând astfel la o scădere a încrederii în proiectul UE și în instituțiile sale”.

Eurodeputații cer Comisiei și Consiliului ca să facă posibilă aderarea la Schengen a României și Bulgariei până la finalul acestui an.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro