Sari direct la conținut

Schimbări în doctrina nucleară a Rusiei: Un oficial de la Moscova lansează un avertisment Occidentului

HotNews.ro
SUA ar trebui să ţină cont de discuţiile în curs privind posibila modificare a doctrinei nucleare a Rusiei care doreşte să o adapteze la evoluţiile survenite în ultimul timp în relaţiile internaţionale, a declarat ministrul rus adjunct de externe Serghei Riabkov într-un interviu publicat joi de oficiosul rusesc Izvestia, potrivit Reuters.
Rachetă nucleară strategică a Rusiei la parada militară de la Moscova, Foto: Vlad Karkov / Zuma Press / Profimedia
Rachetă nucleară strategică a Rusiei la parada militară de la Moscova, Foto: Vlad Karkov / Zuma Press / Profimedia

În interviu, Riabkov a reiterat afirmaţiile preşedintelui Vladimir Putin din ultimele săptămâni, potrivit cărora doctrina nucleară a Rusiei, care stabileşte condiţiile în care Moscova ar putea utiliza arma nucleară, este în curs de reevaluare, notează Agerpres.

El a declarat pentru Izvestia că doctrina a fost redactată „într-o altă epocă şi în alte circumstanţe” şi că speră ca discuţiile de acum „să fie luate în serios de adversarii noştri”.

„Nu anticipez rezultatul, dar îi îndemn pe adversarii noştri să se gândească la ceea ce spune preşedintele” (Putin), a afirmat responsabilul diplomatic rus.

Ei (occidentalii) „se joacă literalmente cu focul (…) şi trebuie să înveţe să nu se lase pradă unor iluzii periculoase, ci să încerce să privească lumea cu luciditate şi să înţeleagă că avem interese naţionale imuabile pe care suntem pregătiţi să le apărăm până la capăt”, a declarat Serghei Riabkov.

Actuala doctrină prevede că Rusia poate utiliza arme nucleare ca răspuns la un atac nuclear sau în cazul unui atac convenţional care ar reprezenta o ameninţare existenţială pentru Rusia.

Putin a declarat luna aceasta că Rusia nu are nevoie să facă uz de arme nucleare pentru a-şi asigura victoria în Ucraina, acesta fiind cel mai puternic semnal de până acum că acest conflict nu va escalada până la un război nuclear, notează Reuters.

În acelaşi interviu pentru Izvestia, Serghei Riabkov a declarat că Moscova nu exclude o scădere a nivelului relaţiilor diplomatice cu unele ţări occidentale în cazul în care acestea nu-şi vor schimba abordarea „rusofobă” în relaţiile lor cu Rusia.

În comentariile sale, el susţine că Rusia nu a iniţiat până acum o scădere a nivelului relaţiilor cu nicio ţară „în pofida tuturor vicisitudinilor celei mai dificile etape din relaţiile noastre cu aşa-numitul Occident colectiv”.

„Credem că ambasadele şi munca ambasadorilor reprezintă o sarcină deosebit de dificilă în circumstanţele actuale şi nu ar trebui neglijată”, a spus acesta. „Nu excludem nicio opţiune în viitor. Totul va depinde de modul în care se comportă adversarii noştri”, a adăugat Riabkov.

Ministrul rus a mai spus că, din câte ştie, nu s-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte un eventual schimb de deţinuţi între Rusia şi SUA, inclusiv în ceea ce îl priveşte pe jurnalistul american Evan Gershkovich, al cărui proces pentru spionaj a început miercuri în oraşul Ekaterinburg din Urali.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro