Sari direct la conținut

Schimbul de prizonieri între Moscova și Washington n-are „niciun impact” asupra relațiilor dintre cele două țări (responsabil american)

HotNews.ro
Disputa SUA - Rusia, Foto: Alexander Snchez / Alamy / Alamy / Profimedia
Disputa SUA - Rusia, Foto: Alexander Snchez / Alamy / Alamy / Profimedia

Statele Unite nu se așteaptă la nicio ameliorare în relațiile cu Rusia și vor continua să susțină Ucraina, în pofida schimbului de prizonieri convenit de Washington și Moscova și anunțat miercuri, a afirmat un responsabil american, potrivit AFP.

„Acest lucru nu reprezintă nicio schimbare – niciuna – în modul în care vedem lucrurile în ce privește îngrozitoarea violență (rusă) în Ucraina”, a declarat acest oficial american jurnaliștilor.

„Discuțiile cu rușii ce au dus la acest schimb au fost strict limitate la acest subiect”, nu a fost vorba despre „vreo conversație mai largă sau chiar începutul vreunei conversații”, a explicat responsabilul american, el vorbind cu presa sub condiția anonimatului.

Rusia a anunțat miercuri că l-a eliberat din închisoare pe Trevor Reed, un fost pușcaș marin american condamnat la 9 ani de închisoare după ce ar fi agresat doi polițiști, la schimb cu un rus încarcerat în Statele Unite pentru trafic de cocaină.

Președintele american Joe Biden afirmase anterior în cursul zilei că a trebuit să ia „decizii dificile” pentru a obține eliberarea fostului pușcaș marin Trevor Reed, la schimb cu un fost pilot rus condamnat la închisoare în SUA. „Negocierile care ne-au permis să-l aducem acasă pe Trevor au necesitat decizii dificile, pe care nu le iau ușor”, a spus Biden.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro