"Schimbul" lui Clint Eastwood

Acest Sergiu Nicolaescu al cinematografiei americane care e Clint Eastwood ia o tragedie reala petrecuta in 1928 si o transforma intr-o melodrama care nu se sprijina pe scenariu cat pe subiect, si nici pe interpretarea protagonistei Angelina Jolie cat pe celebritatea ei.

Am vazut filmul prima oara la Cannes si nu mi-a placut. L-am revazut dupa o jumatate de an si tot nu mi-a placut. Nu imi mai aminteam in intregime de ce dar, de cum a inceput sa doineasca tema filmului – compusa tot de Clint Eastwood -, sinapsele s-au regasit si filmul mi-a revenit in cap. Avea dreptate Alex Leo Serban: tema muzicala e madlena filmului.

Nu reusesc sa inteleg care a fost motivul pentru care Eastwood a reluat-o sinucigas la fiecare cinci minute. Pentru ca era foarte mandru de ea? Picatura chinezeasca pentru cine nu-i gusta opera. Adaug replica „He is not my child” repetata de Angelina Jolie fie cu glas soptit, fie strigand, deci pe toata gama – si am cu ce sa-mi populez cosmarurile.

Nu, filmul nu mi se pare ca „se tine”. In primul rand pentru ca tratarea povestii faca ca povestea sa sune neverosimil. Tragedia Christinei Collins a fost descoperita in zilele noastre de un jurnalist din Los Angeles, pe nume J. Michael Straczynski. Acesta a fost anuntat de o sursa de-a sa de la primarie ca urmeaza sa fie incinerate arhive vechi.

Dornic sa gaseasca subiecte interesante, jurnalistul si-a varat nasul in hartiile ingalbenite si a descoperit ca in 1928, o telefonista din Los Angeles, Christine Collins, a anuntat la politie ca i-a disparut copilul. Peste cinci luni, politia a informat-o ca i-a gasit odrasla, dar i-a livrat alt copil. (In acele vremuri, LA-ul era condus de un primar corupt si de un sef al politiei care statea la pozat cu pistolul la vedere. Totusi, imaginea politiei era foarte proasta.).

Rugand-o in particular sa tina copilul doar doua saptamani, de proba, politistii au refuzat pe urma s-o asculte pe femeia care reclama ca cel care se pretindea a fi Walter Collins (si care era un vagabond dornic sa ajunga aproape de Hollywood si de idolul sau, Tom Mix), nu era copilul sau. Dupa multe insistente pe langa politie, femeia a dat povestea pe mana presei, fiind ajutata doar de un pastor care lupta de mai multa vreme cu coruptia din politie (si care e interpretat de John Malkovich, singurul element perfect credibil al filmului.).

N-a reusit sa-si gaseasca copilul si a murit sapte ani mai tarziu fara sa afle clar ce s-a intamplat cu el pentru ca psihopatul care a rapit, maltratat si ingropat mai multi copii la ferma sa din California (cimitir descoperit intamplator in timp ce Christine Collins se lupta cu politia) n-a recunoscut niciodata ca i-a rapit acesteia copilul.

Fascinat de poveste, Clint Eastwood a fost probabil intrigat si de cat de neverosimila parea – femeia a luat copilul dat de politie desi nu era al ei, pozandu-se cu el pentru presa -, dar scenariul nu pune in lumina petele de umbra, interogandu-se asupra lor, ci le face si mai greu de crezut. Ar fi fost poate nevoie de mana lui David Fincher pentru a lucra si pe un nivel secund de lectura legat de ingrozitoarea natura umana sau, cel putin, pentru a cladi o intriga (politista) coerenta.

Ceea ce pentru unii dintre cei care au vazut filmul e simplitate si eleganta in tratarea materialului, pentru altii e o elaborare insuficienta si lipsita de coloana vertebrala sau nervuri, cu atat mai ghinionista cu cat istoria cinematografului a vazut din 1928 incoace destule povesti intunecate cu ucigasi in serie. Dar pentru scenariu nu e vinovat Eastwood, ci J. Michael Straczynski, jurnalistul care a descoperit arhivele si a avut ideea filmului.

Toate cele spuse mai sus ar fi fost diminuate de o interpretare solida, insa Angelina Jolie – care a venit in film cu tot spectacolul din tabloide al celor sase copii pe care-i creste alaturi de cel mai ravnit barbat de pe planeta – face mult prea putin pentru a-si depasi conditia de supervedeta. Mie mi se pare si complet nepotrivita pentru rol. Ea este o femeie cu personalitate, voluntara si independenta. E greu sa o vezi vorbind sfios in fata politistilor, incercand sa-i convinga timid ca are dreptate. Pur si simplu, nu e suficient sa poarte palarii rotunde si sa lacrimeze. Cred ca a fost si prost sfatuita de regizor.

Din pacate, cel mai bun rol pe care l-a facut Angelina Jolie pana acum a fost unul dintre primele (si care i-a adus si Oscarul), cel din „Tinerete furata”/”Girl, Interrupted”. Acum, trecerea ei prin spitalul de nebuni unde o vara politia din LA e ocazia unei mici parodii ale unei interpretari altadata remarcabile.

Nu vreau sa para ca ma scuz ca nu mi-a placut filmul. Cred pur si simplu ca Eastwood a recurs la un santaj sentimental abordand aceasta poveste in maniera in care a facut-o.

„Schimbul”/”Changeling” – de Clint Eastwood, cu: Angelina Jolie, John Malkovich, Jeffrey Donovan, Jason Butler Harner. Pe ecranele romanesti din 16 ianuarie.