Scholz către Netanyahu: Soluția celor două state este „singura soluție durabilă”
Într-o conversație telefonică purtată luni cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, cancelarul german Olaf Scholz a reafirmat că punerea în aplicare a unei soluții cu două state este condiția pentru o pace durabilă în Orientul Mijlociu, potrivit AFP.
„Numai o soluție negociată cu două state va deschide perspectiva unei soluții durabile la conflictul din Orientul Mijlociu. Acest lucru trebuie să se aplice atât în Gaza, cât și în Cisiordania”, a declarat cancelarul german, făcând apel la „un rol central” pentru o „Autoritate Palestiniană reformată”, potrivit unui comunicat de presă al Cancelariei.
Guvernul israelian refuză să discute despre o „soluție cu două state”, ceea ce irită comunitatea internațională, iar Netanyahu și-a reafirmat în repetate rânduri opoziția față de „suveranitatea palestiniană”.
Diplomații occidentali încearcă să promoveze o soluție care ar permite israelienilor și palestinienilor să trăiască în două state separate și suverane, un proiect a cărui perspectivă a fost îndepărtată și mai mult de războiul din Gaza.
Germania, la fel ca și Statele Unite, și-a manifestat sprijinul hotărât pentru Israel de la atacul din 7 octombrie 2023 al mișcării islamiste palestiniene Hamas pe teritoriul israelian.
În timpul reuniunii, Olaf Scholz a subliniat, de asemenea, „necesitatea urgentă de a îmbunătăți considerabil accesul și furnizarea de ajutor umanitar pentru locuitorii din Fâșia Gaza”, descriind situația ca fiind „foarte îngrijorătoare”.
- Pe același subiect: Israelul spune că liderul Hamas din Gaza fuge „din ascunzătoare în ascunzătoare”