Sari direct la conținut

Școală cu prezență fizică de luni acolo unde rata de infectare este sub 3 la mie, indiferent de procentul de vaccinare / Situația testelor de salivă

HotNews.ro
Școală cu prezență fizică de luni acolo unde rata de infectare este sub 3 la mie, indiferent de procentul de vaccinare / Situația testelor de salivă

De luni orele se desfășoară cu prezență fizică acolo unde rata de infectare este de sub 3 la mie, chiar dacă rata de vaccinare a personalului nu atinge pragul de 60%, așa cum se prevede acum, potrivit ordinului comun privind funcționarea școlilor și grădinițelor emis de Ministerul Educației și publicat în MOf.

Se va lua în considerare rata de infectare din ziua de vineri pentru săptămâna ce urmează.

Au fost aduse precizări și legate de ce se întâmplă atunci când un test pe bază de salivă pentru depistarea Covid-19 iese pozitiv.

Descarcă aici documentul cu modificările aduse ordinului comun pe 19 noiembrie

Ministerul Sănătății a transmis o nouă instrucțiunelegată de testele pe bază de salivă, care vor fi administrate fie acasă de părinții elevilor, înainte de școală, fie la școală, de către cei responsabili. Testele se vor face de două ori pe săptămâna, în zilele de luni și joi.

Testele cu salivă ar urma să ajungă în școli săptămâna viitoare, potrivit ministrului Educației, însă nu se știe încă o dată clară.

Un procent de 94% dintre profesori nu se simt confortabil să facă teste COVID-19 pe bază de salivă elevilor, la clasă, conform unui sondaj realizat de Fundaţia World Vision România, în care trei sferturi dintre respondenți predau în mediul rural.

Descarcă aici documentul cu instrucțiunea MS privind testele de salivă

Instrucțiunea include și o anexă reprezentând formularul de consimțământ pentru părinți.

  • Ministerul Educației preciza joi că elevilor li se vor înmâna vineri două teste pentru săptămâna ce urmează, indiferent dacă se vor face la școală sau acasă.

Cum se administrează un test de salivă

Redăm textul instrucțiunii Ministerului Sănătății:

Procedură de administrare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă care urmează a fi utilizate în unitățile de învățământ:

Metodologie de lucru la nivelul unităților de învățământ

În scopul identificării rapide a eventualelor cazuri de infecție cu virusul SARS – COV-2, se efectuează testarea periodică, utilizând teste rapide antigen non invazive efectuate din proba de salivă.

Măsuri generale

Testarea periodică cu teste rapide antigen efectuate din proba de salivă se realizează după cum urmează:

în prima și în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs;

Testarea se va efectua în sala de clasă/grupă sau în alte spatii, sub îndrumarea cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate din cadrul unității de învățământ sau la domiciliu, sub îndrumarea părinților/reprezentanților legali;

Persoanele responsabile din cadrul unității de învățământ vor fi instruite privind colectarea testelor cu rezultat pozitiv, acestea fiind considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios.

În situația colectării testelor cu rezultat pozitiv la nivelul unităților de învățământ, acestea se vor arunca în coșuri de gunoi prevăzute cu capac și pedală prevăzute cu sac de gunoi, și vor fi colectate și eliminate pe un circuit separat, conform prevederilor OMS 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale.

Recomandări generale de utilizare a testelor rapide antigen efectuate din proba de salivă:

1. Se respectă instrucțiunile de utilizare specifice fiecărui tip de test, conform recomandărilor producătorului;

2. Se păstrează testele intre +2 – +30 °C;

3. Se utilizează caseta de testare imediat ce a fost scoasa din folia protectoare de aluminiu;

4. Se prelucrează mostra de saliva imediat după recoltare;

5. Se evită consumul de alimente/băuturi cu cel puțin o oră înainte de efectuarea testului, în funcție de prevederile producătorului.

6. Se asigură permanent dezinfecția corecta a mâinilor și suprafețelor.

Pentru testarea propriu-zisă:

Se scoate dispozitivul de testare din ambalajul de aluminiu sigilat și folositi-l cât de curând posibil

Se așează dispozitivul de testare pe o suprafață plană și curată

Se scoate un tub de extractie si o sticluta de solutie. Scoateti capacul si adaugati solutia in tubul de extractie

se scuipă saliva în recipientul pentru colectare a salivei

se extrag 4 picături de salivă cu o pipetă și se transferă în tubul de extractie

se îndoaie și se aruncă recipientul de colectare a probei într-o pungă de plastic ca și deșeu medical

se închide tubul de extracție cu capacul și se agită ușor, vertical, timp de aproximativ 5 secunde pentru a permite salivei să se amestece bine cu soluția

se transferă 3 picături de probă în spațiul de probă al dispozitivului de testare (caseta)

Se citește rezultatul după 10-15 minute

Cum se interpretează rezultatul unui test de salivă

Se interpretează rezultatul conform instrucțiunilor de utilizare:

Pozitiv: Apar două linii. O linie colorată apare în zona martor (C) și o altă linie colorată apare la zona de test (T), indiferent de intensitatea liniei de testare.

Negativ: O linie colorată apare în zona-martor (C) și nu apare nicio linie în zona de test (T).

Neconcludent: Linia de control nu apare. Volumul specimenului insuficient sau tehnicile incorecte din punct de vedere procedural constituie motivele cele mai probabile ale rezultelor nule. Revizuiți procedura și repetați testul utilizând o nouă casetă de testare.

4. Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București au următoarele responsabilități:

1. asigură sprijin metodologic, inspectoratelor școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, privind testarea cu teste rapide antigen din salivă în unitățile de învățământ, precum și pentru managementul cazului cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non- invaziv efectuat din proba de salivă.

2. coordonează instruirea cadrelor medicale sau a persoanelor desemnate din unitățile de învățământ privind modalitatea de utilizare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din probă de salivă, de interpretare a rezultatelor acestora, precum și de colectare a testelor utilizate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro