Scrisoare catre Generatia Eliberata

Cum ar fi noaptea politicianului roman daca, in seara alegerilor, ar afla ca trei sferturi din populatia tarii a fost sa voteze? Cum s-ar simti el aflat la discretia a milioane de oameni care nu sunt nici membri de partid, nici functionari publici si sunt prea multi incat sa-i poata cumpara pe toti cu paine si circ? Ce ar gandi un politician roman pus in fata unui vot care, prin masivitatea lui, ar fi imprevizibil?

Poporul meu nu s-a schimbat prea mult in ultimul secol. Si nu, comunismul nu este sursa tuturor relelor. De doua decenii induram sa fim condusi de o clasa politica mizerabila. Dar asta nu e de mirare. Iata ce scria despre romani, in 1847, un membru al Academiei Franceze: “Ce le pasa care este numele stapanului lor. Ceea ce stiu ei este ca traiesc ca sa munceasca, sa plateasca, sa sufere si sa taca. Romanii mostenesc, din tata in fiu, o resemnare muta care se schimba in apatie, si aceasta apatie este sustinuta inca de nestiinta lor”.

In decembrie 1989 a existat o noapte in care stapanii Romaniei au pierdut controlul. A fost o nepretuita ocazie pentru romani dar, in timp ce la Praga se vota legea lustratiei, la noi aceasta “a devenit vers intr-un cantec” si nu a fost votata nici acum. In schimb se fonda cunoscutul ziar “Academia Catavencu”, care va implini in curand doua decenii. Dar nici aceasta nu e de mirare. In 1850, ambasadorul francez la Vatican constata: “Taranul roman nu este rautacios, nici pizmas; el n-are simtul razbunarii si in epocele in care ar fi fost in stare sa se razbune pe boierii lui, el s-a multumit doar sa-i ia in bataie de joc si sa-i parodieze”.

In 1907, sociologul Dumitru Draghicescu descria “abtinerea politica a oamenilor de profesie libera, care ocolesc alegerile sau voteaza cu guvernul ca si functionarii, iar drept scuza pentru pasivitatea si resemnarea lor dau cunoscutul motiv ca n-au sa schimbe ei tara”. Iata! Sa ne mai mire ca, la un secol distanta, si motivul si scuza traiesc la fel de bine?

Sunt fiul unui tata care s-a nascut intr-un lagar comunist de deportare si al unei mame care a stat ore in sir la coada pentru cateva oua. Sunt nepotul unui barbat care a fost plecat 4 ani la razboi si stranepotul unei femei care a mers la scoala doar 4 ani. Ei au avut cu totii motive sa le fie frica, sa taca, sa fie resemnati si apatici. Dar noi?

Pentru mine, pentru colegul meu de banca, pentru prima mea iubita, dictatura este doar o amintire incetosata din prima copilarie. A existat o generatie de aur, o generatie a decreteilor, o generatie sacrificata… Noi facem insa parte din prima generatie eliberata a Romaniei. Noi beneficiem de avantaje care pareau fanteziste in urma cu 20 de ani. Suntem liberi sa calatorim in Europa sau sa studiem in Statele Unite, suntem liberi sa avem prieteni din alte tari si sa ne informam pe internet. Avem parte de o libertate pentru care nu am miscat un deget. Nu am iesit in strada nici pentru anularea obligativitatii vizelor si nici nu ne-am riscat viata pentru a fi acceptati in Uniunea Europeana. Nu ne e frica si nici nu ne e foame. Am primit totul de-a gata. Şi ce facem noi? Ne este scarba.

Stiu ca nu avem cu cine vota. Nu avem in cine crede, nimeni nu ne face sa speram, cuvantul Obama nu a fost inca tradus in limba romana. Dar politica nu este sinonima cu idealul decat in momentele de gratie ale istoriei. Iar noi nu suntem intr-un astfel de moment. Trebuie sa facem diferenta dintre politica – acel spectacol grotesc al bataliei pentru putere – si politici – procesul rational si tehnic al guvernarii. Cu aceasta diferenta in gand voi merge duminica sa votez.

Caci da! Desi mi-e scarba, voi vota! Voi vota pentru ca sa nu poata altii spune despre mine ca sunt „apatic”. Voi vota pentru ca tatal si bunicul meu au trebuit sa taca, fie de frica fie de foame. Voi vota pentru ca nu vreau sa fac parte din „generatia scarbita”, ci din „generatia eliberata”.

Iar daca generatia mea va vota, atunci noaptea politicianului roman va fi bantuita de frica. Frica care apare in fata imprevizibilului. Ca in acea noapte din decembrie 1989, cand stapanii Romaniei au pierdut controlul.

*Sursa citatelor: “Din psihologia poporului roman” de D.Draghicescu