Scurgere de gaze în zona centrală din București, pe strada Popa Tatu. Pompierii intervin de urgență
Pompierii bucureșteni intervin miercuri seară pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor în urma sesizării unei scăpări de gaze naturale pe strada Popa Tatu din Capitală.
„A fost identificată o scurgere de gaze la o conductă ce se află în subteran. Au fost efectuate verificări în blocurile învecinate, fără a fi identificate valori peste pragul de alarmare, sens în care nu s-a impus evacuarea locatarilor”, a transmis biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF).
A fost realizat preventiv, un perimetru de siguranță de 100 de metri, iar un echipaj din cadrul companiei de gaze acționează pentru remedierea defecțiunii, potrivit Agerpres.
Pompierii ISUBIF au deplasat la locația semnalată, preventiv, o autospecială de stingere cu apă și spumă.
