Sari direct la conținut

Scurt studiu despre efectele unei decizii CCR

Contributors.ro
Cristi Danilet, Foto: Arhiva personala
Cristi Danilet, Foto: Arhiva personala

Voi explica pe scurt ce efecte are decizia Curții Constituționale (CCR) de astăzi, prin care a spus că nu există un conflict între Guvern și Parlament atunci când primul adoptă o Ordonanță de Urgență (OUG) de dezincriminare a unor fapte penale care, potrivit Constituției, ar trebui să revină numai în competența celui de al doilea.

SCENARIUL INTAI:

T0: se înregistrează o plângere pentru comiterea unui viol, infracțiune prevăzută în Codul penal;

T1: Guvernul decide într-o noapte să dezincrimineze violul, prin OUG, pe care o publică în Monitorul Oficial și pe care o trimite la Parlament pentru analiză;

T2: Cum infracțiunea de viol nu mai există, dosarul este închis;

T3: Parlamentul decide că eliminarea infracțiunii de viol este o greșeală și respinge OUG prin lege; astfel, infracțiunea de viol reapare în Codul penal;

T4: Dosarul de viol comis anterior rămâne închis definitiv, căci reintroducerea infracțiunii de viol are efecte numai pentru viitor.

SCENARIUL AL DOILEA:

T0: Se comite un omor, infracțiune prevăzută în Codul penal;

T1: Guvernul decide să dezincrimineze omorul, printr-o OUG pe care o publică în Monitorul Oficial și pe care o trimite la Parlament pentru analiză;

T2: Parlamentul decide că eliminarea infracțiunii de omor este o gafă și respinge acea OUG prin lege, adoptată la numai câteva ore după apariția OUG; astfel, infracțiunea de omor reapare a doua zi în Codul penal;

T3: Poliția află de omor, așa că deschide dosar. Descoperă că fapta a fost comisă în momentul T0. Văzând art. 5 alin 2 Codul penal (în caz de succesiune a unor legi pe parcursul soluționării unei cauze se aplică legea mai favorabilă) procurorul închide dosarul.

SCENARIUL AL TREILEA:

T0: Guvernul decide într-o noapte să elimine infracțiunea de tâlhărie din Codul penal, astfel că adoptă o OUG pe care o publică în Monitorul Oficial și pe care o trimite la Parlament pentru analiză;

T1: Cineva lovește o persoană și îi fură portmoneul;

T2: Poliția află că s-a comis această faptă și deschide dosar penal;

T3: Avocatul Poporului atacă OUG la CCR. Curtea spune că eliminarea tâlhăriei este neconstituțională. Decizia CCR se publică în Monitorul Oficial și din acel moment devine obligatorie pentru toată lumea. Astfel se consideră că infracțiunea este din nou în Codul penal.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro