Sari direct la conținut

Sebastian Burduja îi pune condiții lui Nicușor Dan pentru o eventuală colaborare în CGMB, „dacă, Doamne ferește, va câștiga”

HotNews.ro
Sebastian Burduja, Foto: Inquam Photos / Malina Norocea
Sebastian Burduja, Foto: Inquam Photos / Malina Norocea

Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a anunţat luni în şedinţa Consiliului General al Capitalei că liberalii nu îl vor mai susţine pe primarul Nicuşor Dan, în eventualitatea obţinerii unui nou mandat, dacă edilul nu acceptă să participe la o dezbatere electorală, informează Agerpres.

Avertisment pentru primarul general

„Toţi candidaţii ar trebui să participe la dezbateri deschise şi transparente. În atare condiţii, îi urăm succes domnului Nicuşor Dan să formeze majoritatea, probabil cu PSD sau alte forţe politice, dacă – Doamne fereşte – dânsul va câştiga un nou mandat. Consider că există întrebări pertinente de la bucureşteni, de la colegii mei, de la toţi oamenii care sunt interesaţi de viitorul oraşului cu privire la modul în care au fost cheltuite sumele din bugetul Primăriei Generale”, a afirmat Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei.

El s-a referit în mod special la modul în care a fost atribuită mentenanţa la Arena Naţională, modul în care au fost gestionate resursele umane în Primărie.

„În condiţiile în care refuzaţi constant participarea la orice dezbatere pentru alegerile pentru Primăria Generală, vă informăm că în eventualitatea obţinerii unui nou mandat consilierii generali aleşi ai PNL nu vă vor acorda susţinere în Consiliul General. Nu putem avea o relaţie de colaborare cu cineva care refuză dialogul exact în momentul în care acesta contează pentru bucureşteni şi pentru democraţie”, se spune în mesajul transmis lui Nicușor Dan de către liberalii din București.

„Considerăm că atitudinea dumneavoastră este profund jignitoare la adresa PNL, a votanţilor liberali şi a tuturor bucureştenilor, drept pentru care nu puteţi pretinde vreo formă de colaborare cu PNL după data de 9 iunie, atât timp cât refuzaţi o dezbatere de bun simţ, ca un gest de respect faţă de alegători, exact aşa cum susţineaţi dumneavoastră în 2012, când candidaţi la această funcţie”, este mesajul transmis edilului general de către PNL.

Sondaj PNL: Burduja, pe locul 2

Consilierul general PNL Andrei Badiu a mai precizat că va ataşa la adresa depusă şi rezultatele unui sondaj realizat de către „o prestigioasă firmă americană”, conform căruia locul al doilea în opţiunile bucureştenilor ar fi ocupat de Sebastian Burduja. „Deci, scuzele privitoare la o eventuală neparticipare la o dezbatere, motivate de faptul că nu ar fi pe locul doi, se risipesc”, a spus Badiu.

Conform sondajului respectiv, realizat în perioada 15-24 mai, pe primul loc în opţiunile bucureştenilor se află Nicuşor Dan (27,6%), urmat de Sebastian Burduja (23,2%), Gabriela Firea (21,7%), Cristian Popescu Piedone (17,4%) şi Mihai Enache (5,8%). În ce priveşte partidele, opţiunile sunt următoarele: PSD (28,8%), Dreapta Unită (25,9%), PNL (19,9%), PPUSL (8,6%), AUR (7,1%).

Pe de altă parte, Ancuţa Comănici (PSD) a declarat că social democraţii nu vor face „niciodată majoritate cu USR şi cu cei care îl susţin” pe Nicuşor Dan.

Pe 17 mai, Nicuşor Dan a precizat că nu doreşte să participe la o dezbatere electorală „unu la unu” cu contracandidatul său de la PNL, Sebastian Burduja, în speranţa că va avea o colaborare cu liberalii după alegerile din 9 iunie.

Pe data de 26 mai, edilul general a arătat că va lua o decizie în ce priveşte participarea la o dezbatere electorală după ce va primi rezultatele unui sondaj de opinie. „Mai aştept să iasă un sondaj şi în funcţie de el…”, a precizat Nicuşor Dan.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro