Secretarul general NATO: Este cert ca in viitor Ucraina va deveni membru NATO
Nu este niciun o urma de indoiala ca Ucraina si Georgia vor deveni membre ale NATO, a declarat vineri Secretarul General al NATO, Jaap de Hoop Scheffer , intr-o conferinta de presa comuna cu presedintele Ucrainei, Victor Iuscenko. In cadrul lucrarilor Comisiei NATO-Ucraina s-a reiterat decizia de joi a aliatilor de a garanta Ucrainei si Georgiei posibilitatea de a deveni membre in viitor si liderul de la Kiev a primit asigurari Kievului ca „NATO va sustine Ucraina, indiferent cu ce e necesar”.
Secretarul general al NATO a refuzat sa dezvaluie motivele pentru care i-a fost refuzata Ucrainei acordarea MAP. „Nu ma voi referi in public la ceea ce a fost o discutie privata”, a argumentat Scheffer. E a dat insa asigurari ca cele doua tari vor fi membre ale NATO.
Totusi, liderii Aliantei Nord-Atlantice nu au dat un termen precis de a acorda Ucrainei si Georgiei Planul de Actiuni in vederea aderarii (Membership Action Plan, MAP). Ei au decis ca situatia celor doua tari sa fie revizuita in decembrie de ministrii de externe ai NATO, care vor putea decide la acel moment sa le acorde MAP celor doua tari.
Seretarul general al NATO a fost extrem de clar in a da asigurari privind integrarea in NATO: „Pot exista oarecare neintelegeri in declaratia noastra, ca Ucraina si Georgia vor deveni intr-o zi tari membre NATO? Exista vreo ambiguitate in aceasta fraza? Desigur, exista conditii si criterii care trebuie indeplinite pentru largirea NATO. Dar fraza asupra careia am cazut de acord, ca Ucraina si Georgia vor deveni membre ale NATO, nu lasa niciun loc de indoiala”, a spus Scheffer.
„Ucraina nu va deveni membru al NATO maine, dar va deveni. (…) Este un test dificil”, a adaugat seretarul general al NATO.
El a dar asigurari Ucrainei si a subliniat necesitatea continuarii reformelor.
„NATO va sustine Ucraina, indiferent cu ce e necesar, a afirmat Scheffer intorcandu-se si privindu-l pe presedintele ucrainean. „Vom sta in relatii stranse si asta i-am spus si presedintelui”, adaugat oficialul NATO.
La randul sau, presedintele Victor Iuscenko a spus ca joi Ucraina a primit un text foarte puternic si foarte clar privind perspectivele sale de a adera la NATO, ceea ce nu s-a intamplat in cazul niciunei alte tari. El a mentionat ca niciun stat membru al Aliantei nu a avut obiectii privind decizia luata in cazul Ucrainei.
Liderul de la KIev a indicat, de altfel, ca este pentru prima data cand o tara care a supravietuit comunismului timp de 75 de ani a solicitat aderarea la NATO.
Ucraina nu este un produs al Razboiului Rece, ci „un stat independent, suveran si are drepturi depline de a-si formula propria politica de securitate”, a mai afirmat Iuscenko.