Secția de anchetare a magistraților: Acuzațiile că au existat insistențe de preluare a unor dosare în favoarea unor politicieni sunt fără fundament și făcute cu rea-credință
Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție susține că acuzațiile că au existat insistențe de preluare a unor dosare mediatizate, în favoarea unor politicieni și cu încălcarea competenței, sunt fără fundament și făcute cu rea-credință, iar acuzațiile că această secție este „politizată” sau „instrument politic” „nu fac decât să nesocotească” dispoziţiile legale de înfiinţare şi organizare a acestei structuri de parchet. Controversata Secție de anchetare a magistraților, pe care ministrul Justiției vrea să o scoată din subordinea procurorului general, a fost criticată din cauza demersului de preluare de la DNA a dosarului Tel Drum- Liviu Dragnea, dar și ca urmare a deschiderii unui dosar penal împotriva fostei șefe a DNA Laura Codruța Kovesi.
Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție răspunde, printr-un comunicat de presă, „informaţiilor lipsite de fundament lansate şi repetate în spaţiul public” cu privire la înfiinţarea şi activitatea secției.
Secția de anchetare a magistraților arată că această structură de parchet a fost înfiinţată conform legii, recrutarea și numirea procurorilor fiind, de asemenea, prevăzute prin lege, iar „rolul şi atribuţiile CSM, ca garant al independenţei justiţiei, sunt expres stabilite în această procedură”.
Prin urmare, procurorii numiţi la această secţie îşi desfăşoară activitatea în temeiul legii, cu respectarea acesteia şi a dispoziţiilor regulamentare, în limitele competenţei atribuite de către legiuitor. Statutul de magistrat, specific unui stat de drept, nu le permite să acţioneze în sensul blocării aplicării actului normativ prin care Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a fost creată sau al lipsirii acestuia de efecte ori al refuzului respectării deciziei instanţei constituţionale, întrucât principiul legalităţii consacră subordonarea procurorilor faţă de lege şi se prezintă ca axul dominant al activităţii magistraţilor”, spun reprezentanții Secției speciale.
Ei mai susțin că nu acţionează pe modelul „Justiţiei televizate”, amplu criticat în ultimii ani, întrucât au existat cazuri în care, din interiorul sistemului judiciar s-a acceptat şi încurajat, în contradicţie cu dispoziţiile legale, mutarea urmăririi penale din biroul procurorului în spaţiul public. Pe de altă parte, atitudinea unor persoane suspecte, care înţeleg să îşi facă apărările mai degrabă în spaţiul public decât în dosar, nu le poate fi imputată procurorilor, susțin procurorii Secției de anchetare a magistraților.
În opinia acestora, „susţinerile cu titlu general potrivit cărora Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie este <> sau <> nu fac decât să nesocotească dispoziţiile legale de înfiinţare şi organizare a acestei structuri de parchet, să nege şi să arunce în derizoriu rolul Plenului CSM, atât ca garant al independenţei justiţiei, cât şi din perspectiva rolului activ avut în numirea procurorului şef secţie şi recrutarea procurorilor pe funcţii de execuţie”.
De asemenea, Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție susține că afirmaţiile referitoare la insistenţa preluării de la DNA a unor dosare mediatizate pentru a fi soluţionate de secţie, cu încălcarea competenţei şi în favoarea unor oameni politici, cât şi afirmaţiile referitoare la faptul că, prin această atitudine, s-a declanşat un conflict pozitiv de competenţă cu această structură specializată de parchet, constituie susţineri fără fundament, făcute cu rea-credinţă, în încercarea repetată de discreditare a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi a procurorilor acesteia.
„Conţinutul adreselor trimise la DNA s-a făcut în conformitate cu prevederile speciale ale Legii 304/2004, normele de competenţă fiind de strictă aplicare şi neechivoce; în acelaşi timp lipsa unor ordonanţe în respectivele dosare care, potrivit legii, sunt singurele acte proceduralele ce pot să constate un conflict pozitiv de competenţă, dovedesc încă o dată faptul că opinia publică este indusă în eroare, cu privire la probitatea profesională a procurorilor şi la activitatea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, acreditându-se ideea că activitatea acesteia este subordonată politic. Orice mijloc de probă, inclusiv un alt dosar penal, poate fi considerat necesar de către procurorul de caz pentru soluţionarea unui dosar de urmărire penală şi poate fi ataşat, fără ca acest demers să afecteze derularea cercetărilor în dosarul ataşat. Orice altă interpretare este tendenţioasă, fără suport şi de natură a afecta bunul mers al anchetei penale”, mai arată reprezentanții Secției de anchetare a magistraților.
Secția mai susține că orice sesizare care îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege, adresată unei unităţi de parchet, trebuie înregistrată şi concretizată într-un dosar şi numai în urma unor cercetări se poate pronunţa o soluţie în respectiva cauză. Per a contrario, neînregistrarea unei sesizări care atrage competenţa Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, poate constitui o abatere disciplinară şi o încălcare a normelor legale. Procurorii Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie îşi exprimă dezacordul ferm faţă de orice încercare de transformare a activităţii acestora în subiect de luptă politică. Aceste precizări sunt făcute în contextul în care Secția specială pentru investigarea infracțiunilor din justiție a înregistrat o plângere formulată de luju.ro împotriva lui Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Europene, Vera Jurova, comisar european pentru Justiției, Angela Cristea, șefa reprezentanței CE în România și a procurorului general Augustin Lazăr, acuzați de „constituire de grup infracțional organizat, abuz in serviciu, fals intelectual, comunicare de informatii false, toate in legătura cu falsificarea Raportului MCV”.
Secția de anchetare a magistraților a transmis către DNA patru cereri de preluare a dosarului Tel Drum, motivând că în această cauză sunt vizați și magistrați.
O copie a dosarului Tel Drum, în care liderul PSD, Liviu Dragnea este urmărit penal, a fost trimisă, vineri, de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) către Secţia de investigare a infracțiunilor din justiție, a anunțat procurorul șef interimar DNA Călin Nistor. De asemenea, DNA a sesizat procurorul general, care trebuie să decidă ce parchet – DNA sau Secția de anchetă a magistraților – este competent în acest dosar. Augustin Lazăr a declarat pentru HotNews.ro că va lua o decizie săptămâna viitoare.