Securisti-politicieni, masca jos! (de Calin Hera)

Ce-ati fi facut daca la inceputul anilor ‘90 v-ar fi spus cineva ca discutia serioasa despre Securitate si securisti se va face abia dupa

16-17 ani, catre limita termenului Brucan? Cati dintre cei care ati ramas totusi in tara n-ati fi avut un imbold mai puternic ca sa plecati oriunde, deznadajduiti?

Si cati ati fi acceptat sa vietuiti in minciuna, alaturi de oameni care continua sa va insele, cu buna stiinta, cati ati fi votat turnatori de joasa sau de inalta speta si cati ati mai fi luat de bune cele spuse de lasi mai mari sau mai mici? Cum credeti ca ar fi aratat azi Romania daca discutia din aceste zile ar fi avut loc, la modul serios, atunci, in 1990? Daca Punctul 8 al Proclamatiei de

la Timisoara ar fi fost lasat sa aiba macar sansa de a ajunge la cunostinta celor multi?

Privind in urma, constatam ca societatea romaneasca s-a maturizat pe propria-i piele, cat si cum a putut. Dar a pierdut timp pretios, ca un copil care tine mortis sa experimenteze tot, sa nu asculte sfatul batranilor (de exemplu, Ticu Dumitrescu) si sa se dea cu capul de pereti pana invata, cu pretul cucuielor, ce e rau si ce e bine.

Au trecut prea multi ani pana azi, cand primim confirmari ale unor banuieli sau, dupa caz, primim vesti-soc despre personaje in gura carora ne-am uitat timp de 10-15 ani. Ni s-a dat un nou moment de rascruce. Si e mai bine mai tarziu decat niciodata. Cuvantul de ordine: cat mai repede si cat mai complet.

Daca deconspirarea se facea la inceputul anilor ‘90, se putea pune o bariera, macar asa, simbolica, intre Securitate si SRI. Acum, e limpede ca nu se poate vorbi decat de continuitate. Si nu intru siguranta nationala, ci intru politie politica.

Daca Gusa are dreptate si nu blufeaza, atunci pana si printre fostii premieri s-au aflat turnatori. Numai simplul fapt ca se pune aceasta problema si nimeni nu rade si e suficient sa ne dea masura grozaviei pe care am trait-o in anii comunismului si, iata, si dupa aceea.

Printre cei 400.000 de turnatori, daca doar 1a si-a conservat pozitia/situatia, s-au folosit de relatia cu Securitatea sau a fost santajabil, si tot e jale.

Ceea ce se intampla in aceste zile este ori o imensa manipulare cu bataie lunga, prin ricoseu, ori zbaterea din urma a sistemului securist. Prefer ultima varianta. Prefer sa cred ca, oricat de perfid si sofisticat a fost acest monstru, i-a sunat ceasul.

Iata ca tot mai multi politicieni, tot mai multe personaje aflate in pozitii-cheie in Romania incep sa dea explicatii, sa recunoasca, cu jumatate de gura, lucruri care n-au crezut ca vor fi aflate sau au fost asigurati ca vor ramane necunoscute. E un semn ca „sistemul” isi da duhul.

Pe umerii celor de la CNSAS apasa acum o mare responsabilitate. Avand la dispozitie ceva mai multa informatie decat echipa dinaintea lor (dar, vai, nu pe toata!), sunt aproape somati sa dea repede niste raspunsuri. Incorsetati de lege, le e greu sa confirme, desi au deja informatii grele.

Tabloul care se prefigureaza ne conduce la o concluzie amara: prea multe pozitii-cheie din Romania post-decembrista au fost si sunt ocupate de oameni cu caractere mici, santajabili sau, mai rau, ramasi „in sistem”, cu agenda stabilita de oamenii cu ochi albastri, nu de interesul public.

Stiu, e inca mare riscul sa scape printre degete unii din marii securisti. Poate si dintre cei mai daunatori, aceia care si dupa decembrie 1989 au continuat sa faca rau cu buna stiinta. Asa-zisii „acoperiti”, cei cu dosarele la secret. Sau care si le-au distrus, pur si simplu, atunci cand au avut ocazia.

Celor care au facut rau in vazul tuturor le va fi insa imposibil sa se mai ascunda. Daunatorii, chiar daca vor fi salvati de geniala idee pe care au avut-o atunci cand au stricat Legea Ticu introducand sintagma „securitate ca politie politica”, tot n-au a spera la prea multe: vom intra in Uniunea Europeana un pic mai curati. Iar ei vor avea tot mai putine de spus. Si Romania, tot mai mult de castigat.