Sari direct la conținut

Ședință decisivă în Coaliție: PSD și PNL stabilesc noile taxe și impozite – lista măsurilor ce urmează a fi validate

HotNews.ro
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, Foto: AGERPRES
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, Foto: AGERPRES

Cu perspective bugetare nu tocmai bune, liderii PSD și PNL se întâlnesc miercuri pentru a decide măsurile fiscale care să permită încadrarea în deficitul asumat de 4,4%. Asta înseamnă modificări de taxe și impozite și regândirea unor facilități fiscale.

Luni, social-democrații și liberalii au decis, ca o primă măsură, desființarea a 200.000 de posturi din sistemul bugetar care nu sunt ocupate. De asemenea, s-a agreat propunerea liberalilor privind reducerea cheltuielilor ministerelor, însă se așteaptă o analiză a specialistilor în acest sens. Liderii Coaliției au discutat, totodată, despre combaterea evaziunii și creșterea colectării, au precizat surse politice.

Pe lista Coaliției mai sunt în discuție:

  • mentinerea unei cote TVA de 9% pentru mâncare, medicamente, dispozitive medicale de tipul protezelor și 19% pentru restul; renunțarea la cota TVA de 5% care era valabilă, printre altele pentru manualele școlare, revistele și publicațiile în general, serviciile hoteliere și cazare, intrarea la muzee, și construcții;
  • reintroducerea plății CASS pentru angajații din construcții, agricultură și industria alimentară;
  • impozitarea cu 1% pentru proprietățile rezidențiale în valoare de peste 500.000 de euro;
  • microintreprinderile vor fi impozitate cu 1% sau chiar mai mult din cifra de afaceri; reducerea plafonului – în discuție a fost 250.000 de lei până acum;
  • creșterea taxelor pentru licențele la jocuri de noroc;
  • creșterea taxelor pentru alcool și tutun;
  • creșterea TVA de la 9% la 19% pentru restaurante;
  • supraimpozitarea sumelor de transfer în cazul companiilor care își externalizează profitul afară sau în off shore. Aici taxa ar fi de 15%;
  • majorarea impozitelor pe dividente de la 8% la 10%.

Coaliția caută bani pentru buget după ce în primele cinci luni deficitul bugetar a ajuns la 37 de miliarde, adică 2,33% din PIB, în condițiile în care, pentru finalul anului este asumată o țintă de 4,4%.

„O ţintă de deficit până în 5%, cu un plan de măsuri fiscale şi un plan robust pe partea de cheltuieli ne-ar pune la adăpost de riscul cel mai mare pe care îl avem, de suspendare a fondurilor europene”, a declarat luni ministrul de Finanțe, Marcel Boloş, întrebat de unde va reuşi Guvernul să facă rost de bani pentru a se încadra în ţinta de deficit şi pentru a nu pierde fondurile europene.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro