Sari direct la conținut

Ședință la Primăria Capitalei: ​Achiziţionarea a 20 de minicentrale mobile, pe ordinea de zi / Lista completă a ordinii de zi

HotNews.ro
Primăria Capitalei, Foto: HotNews.ro/Catiusa Ivanov
Primăria Capitalei, Foto: HotNews.ro/Catiusa Ivanov

Achiziţionarea a 20 de minicentrale mobile, realizarea unei hărţi digitale cu informaţii despre imobilele din proprietatea municipalităţii, precum şi un nou demers în vederea preluării terenului pentru amenajarea Parcului Vitan se numără printre proiectele care vor fi dezbătute în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei.

* Primăria Capitalei intenţionează să îmbunătăţească funcţionarea a 20 de puncte termice din cele şase sectoare ale Municipiului Bucureşti, prin amplasarea, în imediata apropiere a acestora, a unor capacităţi modulare de producere a energiei termice. Consiliul General al Capitalei urmează să dezbată în şedinţa de joi proiectul care prevede aprobarea studiului de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici ai proiectului. Cele 20 de puncte termice deservesc peste 340 de blocuri cu peste 16.300 de apartamente şi circa 40.000 de locatari. Valoarea totală a investiţiei este estimată la 134 de milioane de lei cu TVA, iar durata de execuţie a obiectivului de investiţii este de 10 luni. Valoarea dotărilor şi echipamentelor este estimată la 88 de milioane de lei.

* Bustul geografului Emmanuel de Martonne ar putea fi amplasat la intersecţia Căii Griviţei cu Calea Victoriei. Proiectul prevede acceptarea ofertei de donaţie venite din partea Universităţii din Bucureşti. Bustul este din bronz turnat, patinat, cu dimensiunile de 82 x 52 x 46 centimetri. Geograful francez Emmanuel de Martonne (1873-1955) a fost profesor, cercetător, membru corespondent (1912), ulterior membru de onoare al Academiei Române (1919). El a realizat anterior studii ştiinţifice şi două teze de doctorat legate de ţara noastră, având un rol important în trasarea graniţelor României cu Ungaria, Serbia şi Bulgaria, la finalul Primului Război Mondial, şi în elaborarea hărţilor etnice ale teritoriilor cu populaţie românească.

* Consiliul General al Capitalei urmează să dezbată un proiect de hotărâre privind realizarea unei hărţi digitale cu informaţii despre imobilele aflate în proprietatea publică a municipalităţii. Astfel, într-o secţiune distinctă de pe site-ul PMB se vor publica, prin reprezentare în hartă GIS, următoarele informaţii cu privire la imobilele aflate în proprietatea publică a municipiului: conturul imobilelor, conform documentaţiei cadastrale, inclusiv amplasarea pe harta geopolitică a Bucureştiului; adresa imobilelor; administratorul actual. Direcţia IT va acorda acces în platforma GIS administratorilor imobilelor pentru adăugarea informaţiilor referitoare la starea la zi a acestora.

* Primăria Capitalei face încă un pas pentru a prelua terenul de 41.910 mp din Calea Vitan nr. 154-158 în vederea amenajării unui parc, după ce Consiliul Local al Sectorului 3 nu a depus diligenţe în vederea predării efective a imobilului. Conform unui proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut în şedinţa de joi a CGMB, predarea-primirea imobilului „se va face cu sarcini pe bază de proces-verbal încheiat între Consiliul Local al Sectorului 3 şi Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti” în termen de 60 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ. Decizia vine după ce în iunie 2021, Consiliul General al Capitalei a aprobat o hotărâre conform căreia terenul din Calea Vitan nr. 154-158 urma să treacă din administrarea Consiliului Local Sector 3 în cea a Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) în vederea amenajării unui parc.

* CGMV va dezbate şi o hotărâre prin care Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – llfov a fost împuternicită să înfiinţeze, organizeze, exploateze, monitorizeze şi să gestioneze serviciul public de transport feroviar de călători de interes local.

* Consilierii generali ai Capitalei urmează să aprobe regulamentul de amplasare a staţiilor de încărcare a autovehiculelor electrice. Documentul face referire la două categorii de staţii de încărcare, în funcţie de modul de autorizare/avizare şi de structura de montare: legare constructivă la sol, cu fundaţii platforme de beton, care se va autoriza conform Legii nr. 50/1 991, art.3, alin. 1, lit. d; cadru suport amplasat la sol, fără fundaţie, care se va monta în baza avizului de amplasare.

Totodată, staţiile de încărcare nu vor putea fi amplasate: în arii naturale protejate de interes naţional şi internaţional; în incinta locurilor de joacă şi a spaţiilor verzi; în incinta şi pe elementele de împrejmuire a cimitirelor, lăcaşurilor de cult, troiţelor, a scuarurilor, parcurilor şi grădinilor publice; pe obiectele de arta monumentală şi monumentele de for public; în incinta clădirilor aflate în stare avansată de degradare; în zona carosabilă a străzilor şi a drumurilor; în interiorul intersecţiilor şi al sensurilor giratorii, în spaţiul destinat circulaţiei autovehiculelor şi semnalizării rutiere; pe parapeţii, pilonii sau pereţii podurilor/pasajelor rutiere.

* Conform unui alt proiect, urmează să se aprobe acordul de cooperare între Municipiul Bucureşti şi Federaţia Română de Polo, în vederea desfăşurării Campionatul Mondial de Polo U20 – 2023, în perioada 8 – 18 iunie. Municipiul Bucureşti va pune la dispoziţia Federaţiei Române de Polo filme de prezentare şi elemente de identitate vizuală ale Municipiului Bucureşti, în cadrul evenimentului sportiv, iar STB va efectua transportul public al tuturor persoanelor acreditate de către Federaţia de Polo ca participanţi în cadrul evenimentului sportiv.

* Pe ordinea de zi figurează şi aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pentru trei companii municipale. Astfel, Compania Managementul Traficului va avea un buget de 28 de milioane de lei, aproape dublu faţă de cel de 13,6 milioane de lei din anul 2022. Compania Municipală Energetica Servicii va avea venituri totale de 118 milioane de lei, în creştere cu 145% faţă de 2022. Trustul de Clădiri Metropolitane urmează să aibă venituri totale de 129 de milioane de lei, cu 87% mai mult faţă de anul anterior.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro