Skip to content

Ședință la PSD pentru înlăturarea premierului prin moțiune de cenzură / Cum excludea, recent, Sorin Grindeanu o alianță cu AUR la acest moment

Sorin Grindeanu nu excludea depunerea unei moțiuni de cenzură alături de AUR pentru debarcarea Guvernului Bolojan, dar spunea, săptămâna trecută, că „în această perioadă” PSD nu va face alianță cu partidul condus de George Simion. Luni, atunci când a anunțat depunerea moțiunii de cenzură, fostul vicepremier PSD Marian Neacșu a răspuns, întrebat despre o colaborare cu AUR și la guvernare: „Orice drum începe cu primul pas”.

Depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost anunțată luni dimineață de către fostul vicepremier PSD Marian Neacșu și de numărul 2 din AUR, senatorul Petrișor Peiu.

Anunțul comun PSD-AUR privind moțiunea de cenzură comună a fost făcut în timp ce liderii coaliției destrămate discutau cu președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, despre PNRR și programul SAFE. 

„Cele două partide vor avea ședințe în forurile de conducere și veți avea și reacții și abordări și explicații politice undeva în această după-amiază. Noi vă anunțăm că am declanșat demersul tehnic de a scrie acea moțiune”, a spus senatorul AUR.

Cei doi politicieni au fost întrebați dacă acesta poate fi considerat un prim pas pentru o colaborare și la guvernare. „Orice drum începe cu primul pas. Deocamdată ne aflăm în fața acestui demers”, a răspus Neacșu.

Jumătate de oră mai târziu, liderul AUR, George Simion, a susținut o conferință de presă în care a anunțat că PSD și AUR au deja majoritatea necesară pentru a dărâma Guvernul Bolojan.

George Simion: „Suntem dispuși să asigurăm orice guvernare care poate genera alegeri corecte”

 Întrebat dacă ia în calcul colaborarea cu PSD pentru o viitoare guvernare, liderul AUR a răspuns:

„Suntem dispuși să asigurăm orice guvernare care poate genera alegeri corecte. Nu am avut parte de alegeri corecte în 2024 și 2025. Nicușor Dan nu și-a făcut datoria, nu a prezentat niciun raport cu privire la anularea alegerilor. Primul pas pe care noi îl facem pentru a ne atinge obiectivele politice este să trecem această moțiune de cenzură. Să vedem că toată lumea se ține de cuvânt”, a răspuns Simion.

Grindeanu, în 21 aprilie, despre o alianță cu AUR: „Sunt lucruri care ne despart”

Până la ora publicării acestui articol, liderul PSD, Sorin Grindeanu, nu a avut nicio reacție publică legată de demersul comun PSD-AUR de a depune o moțiune de cenzură.

Grindeanu a declarat în repetate rânduri că nu este de acord cu o alianță între cele două partide.

„PSD nu îşi doreşte, şi am şi dovedit acest lucru, să facă o majoritate cu partide să spunem anti-europene şi nu vom vota niciodată guverne minoritare”, a afirmat Grindeanu în 17 aprilie, într-o conferință de presă susținută la Sighetu Marmației înaintea consultării în care social-democrații au decis să retragă sprijinul premierului Bolojan.

De asemenea, săptămâna trecută, în 21 aprilie, liderul PSD Sorin Grindeanu spunea, la RRA, că nu poate garanta despre ce se va întâmpla în viitor cu PSD și cu AUR, dar că acum social-democrații nu vor face alianță cu partidul condus de George Simion:

„Nu cred că aș fi în stare să spun ce se va întâmpla în viitor pentru partidul acesta peste 10 ani și pentru AUR. Nu pot să spun pentru totdeauna. (…) În această perioadă, în modul în care sunt așezate lucrurile, PSD a anunțat că nu face majoritate cu AUR. (…) Sunt lucruri care ne despart. De aceea vorbim de partide proeuropene și partide antieuropene”.

Întrebat, în același interviu, dacă va vota o moțiunea de cenzură a AUR: Grindeanu a răspuns: „E una din variante şi aceasta. Pentru că mandatul primit de la colegii mei este următorul – retragerea încrederii prim-ministrului Bolojan. Deci, din perspectiva PSD, Ilie Bolojan trebuie să plece acasă”.

Ședință la PSD acum pe tema moțiunii de cenzură

Liderii PSD se vor reuni la ora 14:00 într-o ședință a Biroului Politic Național, practic, a conducerii partidului, pentru a discuta despre moțiunea de cenzură. E de așteptat ca social-democrații să dea un vot cu privire la depunerea moțiunii.

Surse din PSD spun că moțiunea este scrisă deja.

Duminică, într-o intervenție la Realitatea Plus, George Simion a spus că motiunea nu e scrisă, că „o să trebuiască să ajungem la un consens și cu celelalte forțe politice pentru a o scrie”.

Întrebat de Anca Alexandrescu dacă a discutat despre acest demers și cu Sorin Grindeanu, liderul AUR a răspuns: „Am vorbit cu toți oamenii relevanți, cu toți oamenii importanți din ierarhia statului român și voi continua să fac acest lucru”.

Luni, George Simon a anunțat că, dacă totul merge conform planului, moțiunea ar urma să fie votată pe 5 mai: „În momentul în care vom avea strânse minim 233 de semnături, moțiunea de cenzură va fi depusă și, dacă totul merge conform planului stabilit, pe data de 5 mai vom avea un vot pentru debarcarea Guvernului Bolojan, un guvern care, în mod evident, nu mai are susținere parlamentară”.

Ce spunea Nicușor Dan despre o posibilă guvernare PSD-AUR

Joia trecută, după prima rundă de consultări cu partidele din coaliția destrămată, care a durat aproximativ 7 ore, președintele Nicușor Dan le-a cerut liderilor PSD, PNL, USR și UDMR să dezescaladeze retorica publică. De asemenea, el a dat un semnal clar cu privire la o eventuală colaborare cu „forțele anti-occidentale”:

„Fiecare din partidele care au venit azi și minoritățile naționale au afirmat expres că exclud o guvernare cu forțe anti-occidentale, recte AUR, și fiecare dintre ele și-a exprimat disponibilitatea de cooperare în mod special, particular, pe proiectele esențiale pe care România le are în perioada imediat următoare, OECD, SAFE, PNRR. Deci, calm și vom trece prin asta”.

Două zile mai târziu, Nicușor Dan a declarat că „în situația ipotetică în care PNL sau PSD vor veni la mine și vor spune vrem un Guvern minoritar cu susținerea AUR, eu nu voi fi de acord cu asta”.

Într-un interviu la Europa FM, șeful statului a declarat că nu va accepta „niciodată” să desemneze un premier PSD pentru un guvern format împreună cu AUR.