Sari direct la conținut

Șeful Bundeswehr se teme de un „atac pe scară largă” al rușilor, care pregătesc 1.500 de tancuri anual. „Depozitele sunt umplute cu muniție”

HotNews.ro
Șeful Bundeswehr se teme de un „atac pe scară largă” al rușilor, care pregătesc 1.500 de tancuri anual. „Depozitele sunt umplute cu muniție”
Un tanc rusesc T-14 la o repetiție pentru parada militară de Ziua Victoriei la Moscova, Rusia. Sursă foto: Alexander Zemlianichenko / AP / Profimedia

Şeful armatei germane, generalul Carsten Breuer, consideră că Bundeswehr ar trebui să fie reînarmată până în 2029, deoarece acesta este momentul în care Rusia va fi în măsură să atace o țară NATO, scrie publicația Welt am Sonntag.

Oficialul militar german avertizează că „există o amenințare clară venită din partea Rusiei”, al cărei efectiv militar va ajunge anul viitor la 1,5 milioane de soldați, dublu față de numărul de trupe de dinaintea invaziei în Ucraina.

„Vedem că anual sunt produse sau recondiționate aproximativ 1.500 de tancuri de luptă, ceea ce reprezintă mult mai mult decât necesarul actual din Ucraina. Iar depozitele sunt umplute cu muniție”, a declarat Breuer.

În opinia sa, Rusia ar putea fi capabilă, până în 2029, „să lanseze un atac convențional de mare amploare inclusiv asupra teritoriului NATO.”

Scopul lui Putin, afirmă Breuer, este „să slăbească și să distrugă alianța NATO, precum și să discrediteze modelul societății occidentale.”

Șeful Bundeswehr a mai declarat că în ciuda revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, Germania contează în continuare pe loialitatea Statelor Unite față de NATO și își menține cooperarea militară cu americanii.

„Suntem nevoiți să cumpărăm din SUA”

„Cea mai mare provocare a mea în acest moment este să asigur rapid capacitatea de intervenție a trupelor, iar pentru asta trebuie să folosesc toate resursele disponibile pe piață”, a subliniat Breuer.

„Ne uităm mai întâi în Germania și în Europa, să vedem dacă există echipamente disponibile. Dacă nu, din cauza presiunii timpului, suntem nevoiți să cumpărăm din SUA, dacă acolo găsim ceea ce avem nevoie.”

Breuer a adăugat că obiectivul este clar: „Anul 2029 este termenul-limită până la care trebuie să fim complet pregătiți pentru luptă.”

Întrebat dacă ar avea încredere în Statele Unite în cazul unei agresiuni rusești asupra țărilor baltice, generalul german a răspuns fără ezitare: „Da, absolut.”

Acesta a subliniat că a fost recent în SUA și nu a observat niciun semn că americanii s-ar îndepărta de NATO. Dimpotrivă, spune Breuer, „se simte o apropiere tot mai mare între șefii de stat major ai țărilor membre. Se caută o coordonare mai strânsă, se fac mult mai multe consultări și schimburi de analize decât în anii trecuți.”

Nu este primul avertisment al lui Breuer, oficial inspectorul general al Bundeswehr. Anul trecut, acesta susținea că în cinci până la opt ani forţele Moscovei vor fi echipate cu suficiente materiale şi personal încât să fie posibil un atac asupra unui teritoriu al NATO.

Alegeri 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro