Sari direct la conținut

Seful DNA Constanta zice ca e sapat de grupuri de interese

Replica de Constanta

Procurorul Florin Tirnacop, seful Departamentului National Anticoruptie din Constanta, a declarat pentru „Replica” de Constanta ca primele rezultate ale muncii sale vor aparea abia in primavara anului viitor. In prezent, DNA instrumenteaza circa 20 de dosare de coruptie, dintre care aproape jumatate au fost incepute de la venirea lui Tirnacop in functie.

Problemele cu care se confrunta insa seful constantean al DNA nu sunt de cel mai bun augur. Principalul impediment este acela al personalului redus, la ora aceasta Departamentul avand doar trei oameni, cu tot cu seful structurii. Un al patrulea va fi numit in urma concursului de vineri, desfasurat la DNA Bucuresti.

Pe de alta parte, procurorul Tirnacop crede ca functia pe care o ocupa este una vremelnica, numirea sa in fruntea DNA Constanta deranjand anumite cercuri foarte influente care doreau pe altcineva, din interiorul „sistemului”.

Pana ce presiunile acestor grupuri de interese se vor materializa (sau nu), Tirnacop se bucura de sustinerea neconditionata a procurorului Emil Morar, seful cel mare al DNA.

Legat de activitatea Parchetului condus de procurorul Cristian Deliorga, seful DNA Constanta a remarcat numarul foarte mare de persoane care s-au plans ca actiunile sau dosarele lor sunt blocate, inchise ori pierdute la nivelul acestei institutii.

In privinta celui mai mediatizat subiect al cercetarilor DNA, Radu Mazare, Tirnacop sustine ca nu poate fi vorba de vreun abuz savarsit impotriva edilului urbei, cea mai la indemana dovada fiind faptul ca acesta a putut pleca fara probleme din Romania.

Totusi, nu este exclusa probabilitatea ca, dupa ce se va intoarce, Mazare sa primeasca o interdictie de iesire din tara, in functie de rezultatele anchetei care se desfasoara, dupa cum a declarat Florin Tirnacop.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro