Sari direct la conținut

Șeful NATO, după o întâlnire cu Zelenski și Keir Starmer: „Încetați să vă mai faceți griji cu privire la o președinție Trump”

HotNews.ro
Șeful NATO, după o întâlnire cu Zelenski și Keir Starmer: „Încetați să vă mai faceți griji cu privire la o președinție Trump”
Secretargul general al NATO Mark Rutte Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Secretarul general al NATO Mark Rutte a cerut aliaţilor, joi, la Londra, în urma unei întâlniri cu premierul britanic Keir Starmer şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, să nu se mai îngrijoreze de o eventuală revenire la Casa Albă a lui Donald Trump, subliniind că miliardarul înţelege miza războiului din Ucraina în securitatea Statelor Unite, relatează AFP, preluată de News.ro.

„Eu ştiu că el înţelege pe deplin şi este de acord cu mine să spună că acest război din Ucraina nu priveşte doar Ucraina, ci şi siguranţa şi securitatea viitoare a Statelor Unite”, a declarat Rutte după această întâlnire trilaterală.

„Aşadar, într-adevăr, încetaţi să vă mai faceţi griji cu privire la o preşedinţie Trump”, le-a spus el jurnaliştilor în faţa numărului 10, pe Downing Street.

„Eu nu sunt îngrijorat pentru că sunt absolut convins că Statele Unite vor fi parte, pentru că ele înţeleg că nu doar despre Ucraina este vorba, ci şi despre ele însele”, a subliniat el.

Unii dintre membrii europeni ai NATO se tem de un angajament mai redus al Statelor Unite în securitatea continentului european şi de o încetare a susţinerii militare a Ucrainei în cazul unei victorii a miliardarului republican în alegerile prizidenţiale de la 5 noiembrie.

Mark Rutte a respins încă de la preluarea funcţiei de secretar general al NATO, la 1 octombrie, temerile cu privire la o eventuală victorie a lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

„Nu sunt îngrijorat. Îi cunosc foarte bine pe cei doi candidaţi şi am lucrat patru ani cu Donald Trump”, dădea atunci asigurări fostul premier olandez.

INTERVIURILE HotNews.ro