Sari direct la conținut

Șeful ONU: Negocierea păcii în Ucraina nu va fi ușoară. Oferim tot sprijinul, inclusiv o misiune de menținere a păcii

HotNews.ro
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, Foto: Enrique Shore / Alamy / Alamy / Profimedia
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, Foto: Enrique Shore / Alamy / Alamy / Profimedia

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a atenționat miercuri că negocierea unei păci juste în Ucraina nu va fi „o muncă ușoară”, asigurând că ONU va oferi celor două părți orice fel de sprijin asupra căruia pot conveni, inclusiv o misiune de menținere a păcii.

O încetare a focului trebuie să deschidă calea către o „pace justă, o pace care respectă Carta ONU, dreptul internațional și rezoluțiile Adunării Generale, inclusiv rezoluția privind integritatea teritorială a Ucrainei”, a subliniat Guterres la Berlin, la finalul unei reuniuni ministeriale privind misiunile de menținere a păcii.

„Este important ca dreptul internațional să prevaleze. În ziua în care vom abdica de la dreptul internațional, vom deschide calea către haos în întreaga lume”, a subliniat secretarul general al ONU, citat de agențiile de presă EFE și Reuters, preluate de Agerpres.

Întrebat despre posibilitatea desfășurării unei misiuni de menținere a păcii în Ucraina, Guterres a declarat că ONU este „hotărâtă să ofere orice sprijin” solicitat de cele două părți dacă vor putea ajunge la un acord, astfel încât decizia să fie avizată de Consiliul de Securitate.

„Dacă o încetare a focului și o pace așa cum am descris-o pot fi aprobate de Consiliul de Securitate, va fi un pas important înainte, dar nu va fi o muncă ușoară”, a menționat el.

„Vladimir Putin trebuie judecat după acțiunile sale, nu după cuvintele sale”

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, care a participat și el la conferința de presă, a afirmat că nu este „optimist” cu privire la posibilitatea de a se ajunge la încetarea focului în zilele următoare.

„Până acum, nu am văzut o disponibilitate din partea lui (a președintelui rus Vladimir) Putin de a călători la Istanbul și de a menține o încetare a focului pentru câteva zile pentru a trimite un mesaj. Trebuie judecat după acțiunile sale, nu după cuvintele sale”, a adăugat el, referindu-se la contactele dintre Kiev și Moscova care se așteaptă să aibă loc joi în Turcia.

Întrebat despre o posibilă contribuție germană la o misiune de pace, Pistorius a indicat că preferă să evite speculațiile. Odată ce se ajunge la o încetare a focului, va veni momentul ca această posibilitate să fie discutată în cadrul UE, al NATO, al așa-numitei Coaliții a Voinței, dar și al ONU, a mai menționat ministrul german.

Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro