Sari direct la conținut

Șeful PNL Satu Mare: „Nu știu cu cine voi vota/ Viitorul președinte să-mi garanteze că are principii sănătoase”

HotNews.ro
Adrian Cozma, liderul PNL Satu Mare, Foto: Facebook Adrian Cozma
Adrian Cozma, liderul PNL Satu Mare, Foto: Facebook Adrian Cozma

Deputatul PNL Adrian Cozma, lider al organizației județene Satu Mare, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că încă nu ştie cu cine va vota în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Poziția ezitantă a lui Cozma este contrară poziției oficiale a PNL care, prin vocea noului președinte Ilie Bolojan, a anunțat că o va susține fără condiții pe Elena Lasconi în turul II al alegerilor prezidențiale.

„Nu sunt convins încă şi nu ştiu cu cine voi vota, mă voi hotărî săptămâna viitoare, dar pentru mine esenţial este ca viitorul preşedinte să îmi garanteze că are principii sănătoase ce ţin de familie, de credinţă, de bună credinţă, de educaţie, de siguranţă naţională şi că în special este reprezentativ pentru România. De la aceste condiţii nu mă voi abate, pentru că aşa trăim şi aşa ne comportăm aici în judeţul Satu Mare. Eu ţin la tradiţii, ţin la credinţă, ţin la familie şi care dintre ei o să mă convingă că are aceste principii, în special credinţa în Dumnezeu”, a declarat Cozma, citat de Agerpres.

El a declarat că discuția din interiorul conducerii PNL pentru susținerea candidatei USR în turul II a fost doar una de principiu.

„Noi am avut o discuţie de principiu pentru formarea unui viitor guvern şi o susţinere, dar pe mine personal trebuie să mă convingă că viitorul preşedinte va vrea aceste principii şi crede în aceste principii. La noi în PNL e cu democraţia, şi fiecare trebuie să fim convinşi. Noi suntem cu evenimente, ţinem la Iuliu Maniu, ştim de înaintaşii noştri, îi respectăm pe români, trebuie să respectăm sărbătorile, biserica şi atunci evident că în funcţie de aceste crezuri vom şi vota săptămâna viitoare”, a mai spus Cozma.

După ședința conducerii PNL de luni, în care Ilie Bolojan a fost instalat ca noul președinte al partidului, Bolojan a anunțat că liderii liberali au decis să o susțină pe Elena Lasconi, fără negocieri prealabile.

„Am luat o decizie astăzi ca pentru alegerile prezidențiale, pentru turul 2, în situația celor doi competitori, PNL să susțină fără niciun fel de negociere candidatura doamnei Elena Lasconi, varianta pro-europeana. PNL este promotorul acestei direcții”, a anunțat Ilie Bolojan.

INTERVIURILE HotNews.ro