Șeful serviciilor americane de informații militare, demis după evaluarea privind Iranul care l-a înfuriat pe Donald Trump
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, l-a concediat pe generalul de rang înalt a cărui agenție a realizat o evaluare inițială a pagubelor provocate de atacurile lansate de SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene, care l-a înfuriat pe președintele Donald Trump, potrivit mai multor oficiali americani citați de The Guardian, CNN și Reuters. Aceasta este cea mai recentă măsură luată de administrația președintelui Donald Trump pentru a epura oficialii de la vârful armatei americane, consideră presa internațională.
Nu a fost clar pentru moment care a fost motivul pentru care generalul-locotenent Jeffrey Kruse, care conducea puternica Agenție de Informații a Apărării (DIA), a fost demis.
Epurarea lui Hegseth s-a extins mai târziu, vineri. Un oficial american, care a vorbit sub condiția anonimatului, a declarat pentru Reuters că, pe lângă Kruse, Hegseth a ordonat și demiterea șefului rezervelor navale americane și a comandantului Comandamentului Naval Special de Război.
Toți cei trei oficiali au declarat că nu se cunoaște motivul pentru care au fost concediați.
„Demiterea unui alt înalt oficial din domeniul securității naționale subliniază obiceiul periculos al administrației Trump de a trata informațiile secrete ca pe un test de loialitate, mai degrabă decât o măsură de protecție pentru țara noastră”, a declarat senatorul american Mark Warner, vicepreședinte al Comisiei speciale pentru informații a Senatului.
Demiterea a fost relatată pentru prima dată de The Washington Post.
Evaluarea DIA care l-a înfuriat pe Trump
Măsura pare a fi cea mai recentă încercare a administrației Trump de a pedepsi actualii și foștii oficiali militari, din serviciile de informații și din forțele de ordine ale căror opinii sunt considerate contrare celor ale lui Trump.
În aprilie, Trump l-a demis pe generalul Timothy Haugh din funcția de director al Agenției Naționale de Securitate, în cadrul unei epurări care a vizat peste 12 de membri ai Consiliului Național de Securitate al Casei Albe.
Secretarul american al Aprărării a luat în vizor și oficiali militari în uniformă de la Pentagon. În februarie, el l-a demis pe generalul C.Q. Brown, președintele Comitetului șefilor de stat major, care a fost concediat împreună cu alți cinci amirali și generali într-o reorganizare fără precedent a conducerii militare americane.
Șeful Forțelor Aeriene ale SUA a făcut luni un anunț surprinzător, declarând că intenționează să se retragă la jumătatea mandatului său.
Deși nu este clar motivul exact pentru care Kruse a fost concediat, acest lucru vine după ce o evaluare preliminară a DIA a fost divulgată presei, potrivit căreia atacurile aeriene americane din 22 iunie asupra a trei instalații nucleare iraniene au întârziat programul Teheranului cu doar câteva luni, o concluzie care contrazice afirmația lui Trump că țintele au fost „distruse”.
Trump, enervat de presa care a preluat informațiile care-l contrazic
Scurgerile de informații din evaluare, despre care a scris și Reuters, l-au înfuriat pe Trump. Casa Albă a denunțat evaluarea strict secretă ca fiind „total greșită”, iar Trump a atacat CNN, New York Times și alte publicații care au obținut raportul, numindu-le „gunoi” și „FAKE NEWS”.
Administrația Trump a efectuat o epurare generală a ofițerilor militari și de informații și a diplomaților americani, pe care o consideră parte a eforturilor de reducere a dimensiunii guvernului SUA, de diminuare a bugetului federal și de pedepsire a ceea ce descrie ca „politizarea sau militarizarea” serviciilor de informații.
Vestea concedierii lui Kruse a venit la două zile după ce directorul Serviciului Național de Informații, Tulsi Gabbard, a anunțat că, la ordinul lui Trump, a revocat autorizațiile de securitate a 37 actuali și foști angajați ai serviciilor de informații americane.
Revocările autorizațiilor de securitate din această săptămână sunt doar cele mai recente dintr-o serie similară din al doilea mandat al lui Trump.
Printre aceștia se numără Biden, care l-a învins pe Trump în alegerile din 2020, și fosta vicepreședintă Kamala Harris, care a pierdut alegerile de anul trecut.
La începutul acestei săptămâni, Gabbard a anunțat, de asemenea, prima reorganizare majoră a biroului său de la înființare, reducând personalul cu peste 40% până la 1 octombrie și economisind peste 700 de milioane de dolari pe an.
