Semnal de ultim moment transmis de Rusia, chiar când pactul nuclear cu SUA expiră
Rusia a transmis joi că regretă expirarea ultimului tratat privind armele nucleare pe care îl mai avea cu Statele Unite, dar că este în continuare dispusă să discute, semnalul ridicând posibilitatea unui acord de ultim moment pentru menținerea limitelor în ceea ce privește desfășurarea celor mai mortale arme din lume, informează Reuters.
Publicația americană Axios scrie, citând trei surse familiarizate cu discuțiile, că în ultimele 24 de ore au avut loc negocieri la Abu Dhabi (în Emiratele Arabe Unite) și că cele două țări sunt pe punctul de a încheia un acord pentru a continua respectarea termenilor-cheie ai tratatului New START, care limitează numărul de rachete, lansatoare și focoase nucleare strategice ale fiecărei părți.
Două dintre surse au avertizat că draftul acestui plan mai trebuie doar aprobat de ambii președinți – Donald Trump și Vladimir Putin. O altă sursă a spus că în ultimele 24 de ore au avut loc negocieri intense la Abu Dhabi, dar că s-a ajuns încă la un acord.
Emisarii președintelui american, Steve Witkoff și Jared Kushner, au negociat despre tratatul New START cu oficialii ruși în marja discuțiilor privind Ucraina de la Abu Dhabi. Tratatul urmează să expire în mod oficial joi, iar prelungirea nu va fi formalizată din punct de vedere juridic, a spus un oficial american citat de Axios.
„Am convenit cu Rusia să acționăm cu bună-credință și să începem o discuție despre modalitățile de actualizare a acordului”, a precizat un alt oficial american.
O altă sursă a declarat că implicațiile practice sunt că ambele părți vor fi de acord să respecte termenii acordului timp de cel puțin șase luni, perioadă în care vor avea loc negocieri privind un potențial nou acord.
Ce se știe oficial
Președintele Donald Trump nu a răspuns până acum în mod oficial la propunerea președintelui rus Vladimir Putin de a respecta aceste prevederi centrale pentru încă un an, chiar dacă nu există nicio opțiune legală de a prelungi întregul tratat.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că Rusia este în continuare dispusă să poarte un dialog cu SUA dacă Washingtonul va răspunde în mod constructiv la propunerea lui Putin.
„Ascultați, dacă vor exista răspunsuri constructive, desigur că vom purta un dialog”, le-a spus Peskov reporterilor.
Ultimul dintr-o serie de tratate nucleare
Noul START a fost ultimul dintr-o serie de acorduri nucleare între Moscova și Washington, care datează de mai bine de jumătate de secol, din perioada Războiului Rece.
Pe lângă stabilirea unor limite în privința numărului de arme atomice, aceste acorduri includeau regimuri de inspecție care, potrivit experților, au servit la construirea unui nivel de încredere între cei doi adversari nucleari, contribuind la crearea unei lumi mai sigure.
Dacă o altă înțelegere nu va înlocui tratatul, atunci analiștii din domeniul securității prevăd un mediu la nivel internațional mai periculos, cu un risc mai mare de erori de calcul. Forțate să se bazeze pe ipoteze pesimiste cu privire la intențiile celeilalte părți, SUA și Rusia ar avea un motiv să-și mărească arsenalele nucleare, mai ales că în prezent China încearcă să recupereze decalajul prin propria sa dezvoltare atomică rapidă.
Trump a afirmat că dorește să înlocuiască New START cu un acord mai bun, care să includă și China, dar Beijingul a refuzat negocierile cu Moscova și Washingtonul. China are o fracțiune din numărul de ogive ale celorlalte două țări – aproximativ 600, comparativ cu aproximativ 4.000 pentru Rusia și SUA.
Reiterându-și această poziție joi, China a afirmat că expirarea tratatului este regretabilă și a îndemnat SUA să reia dialogul cu Rusia privind „stabilitatea strategică”.
Peskov a spus că Rusia va adopta o abordare responsabilă. Casa Albă a anunțat săptămâna aceasta că Trump va decide calea de urmat în ceea ce privește controlul armelor nucleare, pe care o va „clarifica în conformitate cu propriul calendar”.
Confuzie despre momentul exact al expirării
A existat o confuzie cu privire la data exactă a expirării, dar Peskov a declarat că aceasta va fi joi seară.
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, care a semnat tratatul cu președintele american de atunci, Barack Obama, în 2010, a afirmat miercuri că New START și predecesorii pactului sunt acum „de domeniul trecutului”.
Ministerul de Externe al Rusiei a transmis că Moscova consideră că tratatul nu mai este aplicabil și că ambele părți sunt libere să aleagă următoarele măsuri.
Conform ministerului condus de Serghei Lavrov, Rusia este pregătită să ia „contramăsuri militare și tehnice decisive pentru a atenua potențialele amenințări suplimentare la adresa securității naționale”, dar este deschisă și la diplomație.
Ucraina, care se află în război cu Rusia începând din 2022, susține că expirarea tratatului este o consecință a eforturilor Rusiei de a realiza „fragmentarea arhitecturii globale de securitate” și a catalogat-o drept „un alt instrument de șantaj nuclear pentru a submina sprijinul internațional pentru Ucraina”.
Cel mai mare risc nuclear din ultimele decenii, potrivit șefului ONU
Armele nucleare strategice sunt sisteme cu rază lungă de acțiune pe care fiecare parte le-ar utiliza pentru a lovi capitala, centrele militare și industriale ale celeilalte părți în cazul unui război nuclear.
Acestea sunt diferite de așa-numitele arme nucleare tactice, care au o putere mai mică și sunt concepute pentru lovituri limitate sau pentru utilizare pe câmpul de luptă.
Dacă nu ar fi constrânse de niciun acord, atunci Rusia și SUA ar putea, în decurs de câțiva ani, să desfășoare sute de focoase nucleare în plus față de limita de 1.550 prevăzută de pactul New START, spun experții.
„Transparența și previzibilitatea se numără printre beneficiile mai intangibile ale controlului asupra armamentului și stau la baza descurajării și stabilității strategice”, a declarat Karim Haggag, directorul Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că desființarea realizărilor de zeci de ani în domeniul controlului armamentului „nu putea veni într-un moment mai prost – riscul utilizării unei arme nucleare este cel mai ridicat din ultimele decenii”.
El a îndemnat părțile să reia fără întârziere negocierile pentru a conveni asupra unui cadru succesor care să restabilească limite verificabile ale armamentului nuclear.
