Curțile de apel din România renunță la proteste după decizia CCR privind pensiile magistraților. O instanță pune condiții
Tote curțile de apel din România, mai multe tribunale și judecătorii au anunțat, marți, că renunță la acțiunile de protest declanșate în luna august alături de toate instanțele și parchetele din țară, care au decis atunci să judece doar dosarele urgente, nemulțumite de modificările aduse de guvern legii pensiilor magistraților. Decizia vine la o zi de la hotărârea CCR, care a declarat neconstituțională legea privind pensiile magistraților.
Primele curți de apel care au anunțat CSM că renunță la acțiunile de protest au fost Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Cluj și Curtea de Apel Galați, a declarat pentru HotNews judecătorul Daniela Stăncioi, purtătorul de cuvânt al Consiliului Superior al Magistraturii.
Ulterior, și celelalte 11 curți de apel civile din țară au anunțat că își vor relua activitatea începând cu 22 octombrie, respectiv 23 octombrie.
Deciziile au fost anunțate public și de către curțile de apel.
„În cadrul Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Curții de Apel Galați, convocată de președintele Curții de Apel Galați, în ședința din data de 21.10.2025, având pe ordinea de zi: Exprimarea unui punct de vedere referitor la continuarea măsurilor de protest, ce au fost stabilite prin Hotărârea nr. 2 din data de 26.08.2025 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Galaţi sau încetarea măsurilor de protest, s-a hotărât suspendarea măsurilor adoptate prin această hotărâre, cu consecința reluării activității de judecată pentru toate cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată, începând cu data de 22 octombrie 2025”, a transmis Curtea de Apel Galați printr-un comunicat de presă.
Oficialii Curții de Apel Galați anunță că „în raport de evoluția și circumstanțele concrete care privesc statutul profesiei de judecător”, Adunarea Generală va fi convocată pentru a se hotărî dacă se impune reevaluarea măsurilor adoptate prin hotărârea de astăzi a Adunării Generale.
Tribunalul Iași pune condiții pentru oprirea protestului
Decizii privind suspendarea acțiunilor de protest și reluarea activității au fost anunțate și de mai multe judecătorii și tribunale din țară.
În majoritatea reacțiilor publice, instanțele anunță că începând de miercuri activitatea judecătorească se reia în totalitate.
O singură instanță din țară pune condiții în privința reluării activității. Este vorba de Tribunalul Iași. Judecătorii de aici anunță că își vor relua activitatea cu condiția de a nu se relua proiectul legislativ privind pensiile magistraților.
„Adunarea Generală a Judecătorilor Tribunalului Iași, întrunită în şedinţa din 21 octombrie 2025, la convocarea Preşedintelui Tribunalului Iaşi, cu majoritate de voturi, a adoptat Hotărârea nr. 4 din 21 octombrie 2025 a Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Iaşi, prin care a hotărât suspendarea formei de protest adoptată prin Hotărârea nr. 3 din 26 august 2025 a Adunării Generale a judecătorilor Tribunalului Iaşi și reluarea activității de judecată în toate cauzele, începând cu data de 22 octombrie 2025, sub condiția de a nu se relua proiectele/inițiativele legislative în varianta de fond, transpusă în legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu ale magistraților, declarată neconstituțională”, se arată în comunicatul transmis marți de Tribunalul Iași.
Deciziile au fost luate după convocarea adunărilor generale ale procurorilor și judecătorilor, după ce luni CCR a admis sesizarea de neconstituționalitate a Înaltei Curți de Casație și Justiție pe legea care modifică sistemul de pensii pentru judecători și procurori și pentru care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament în 1 septembrie. Magistrații CCR au invocat lipsa avizului CSM.
Cererea avocaților pentru instanțe
Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a reacționat și cere „un cadru unitar și predictibil în procesul de reluare a activității instanțelor de judecată, în contextul încetării protestului magistraților”.
„Considerăm vital ca deciziile privind încetarea protestului desfășurat până în prezent să fie adoptate cu maximă responsabilitate și cu luarea în considerare a efectelor asupra drepturilor cetățenilor, a stabilității actului de justiție și a funcționării coerente a sistemului judiciar”, spune UNBR.
Uniunea Națională a Barourilor din România cere instanțelor:
- Reluarea activității de judecată să fie anunțată și comunicată din timp pentru a oferi avocaților și justițiabililor predictibilitate în organizarea activității;
- Reluarea activității de judecată să se realizeze, într-o manieră unitară la nivelul instanțelor, cu respectarea autonomiei decizionale a acestora, dar evitând diferențe majore care ar putea crea confuzie și discontinuități;
- După reluarea activității de judecată, instanțele să țină seama de particularitățile activității avocatului, care a fost nevoit să își reorganizeze programul fără informații certe privind momentul încetării protestului și care, în perioada imediat următoare, trebuie să gestioneze cauze și termene stabilite în condiții speciale;
- În toate aceste demersuri, să fie menținut spiritul de cooperare și respect reciproc între profesiile juridice și instituțiile sistemului judiciar”.
