Semnificatiile unei condamnari

Condamnarea lui Adrian Nastase pronuntata la 30 ianuarie 2012 de un complet de trei judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie sparge mitul incremenirii in proiect, stabileste un moment de cotitura pentru justitia din Romania si vesteste modificari importante in imaginarul institutional romanesc. Indiferent daca pedeapsa (doi ani cu executare) va fi mentinuta sau nu dupa judecarea recursului de catre completul de cinci judecatori, chiar daca Nastase va obtine o condamnare cu suspendare, ceva se va fi schimbat in mod ireversibil. Ce este acest ceva? De ce o simpla sentinta, in fond, are semnificatii mai importante decat la prima vedere?

Adrian Nastase a personificat ani la rand puterea discretionara iar numele sau devenise un sinonim al coruptiei. Pana recent, Romania a trait intr-o mitologie politica dominata de credinta ca exista o casta de privilegiati, o nomenclatura politica inchisa, mai presus de lege. Ca orice ar face, oricate abuzuri ar comite, politicienii nu raspund niciodata pentru faptele lor, ca sistemul creat de ei le garanteaza imunitatea, ca sunt intangibili si nemuritori.

Aceasta mitologie s-a intemeiat pe sfidarea continua a legii, pe acte de coruptie lasate nesanctionate, pe institutii si un sistem de justitie perfect controlate. Varsarile de sange se produceau controlat, cu personaje nesemnificative, astfel incat sa se mentina aparentele unei democratii functionale.

In realitate, Romania devenise un stat intrat in metastaze si descompunere, in faza de coruptie sistemica sau endemica, intinsa in toate straturile sociale, un stat captiv. Cateva vorbe din popor auzite in mod recurent de la cetateni obisnuiti cand vorbesc despre politicieni descriu tocmai acest sistem: „Corb la corb nu-si scoate ochii”, „O mana spala pe alta”, „Ei cu ei, noi cu noi” etc. Increderea populatiei in echitatea sistemului post-decembrist s-a ruinat de la an la an, ajungand la lehamite sau la forme masochiste de coabitare cu politicieni compromisi, manifestate prin votarea coruptilor, prin acceptarea raului cu speranta ca „fura, dar mai fac ceva si pentru noi”.

Adrian Nastase are dreptate partial cand il acuza pe Traian Basescu ca ar sta in spatele condamnarii sale. Presedintele Basescu are o contributie in asigurarea conditiilor care au permis astazi condamnarea sa. Influenta sa benefica se opreste la mentinerea lui Daniel Morar in fruntea DNA. In rest, vorbim de munca admirabila a unor procurori si judecatori tineri, proveniti din noua generatie iesita din bancile facultatii dupa 1990, al caror suflu incepe sa se simta in intreg sistemul de justitie. Au ramas, desigur, numeroase insule de anti-reformism, dar forta lor a slabit considerabil.

Acesti procurori si judecatori scosi de sub talpa retelelor de tip „Voicu” si de sub guvernari autocrate tip Nastase, cu ministri de justitie emanati din randurile colaboratorilor fostei Securitati, nascute asadar tot in tenebrele trecutului, au facut posibila astazi condamnarea unui fost prim ministru. Cine isi imagina in urma cu cativa ani ca Insusi Nastase, cel care detinuse puterea absoluta in Romania vreme de patru ani, va fi vreodata condamnat? Cine credea o instanta din Romania are curaj sa pronunte, intr-unul din dosarele Nastase, o condamnare la doi ani de inchisoare cu executare?

Insa justitia din Romania s-a eliberat in primul rand datorita presiunilor constante exercitate de Comisia Europeana prin intermediul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV). In absenta lui, existau toate premisele ca sistemul de justitie sa fie incalecat la fel ca in trecut. Care politician crescut in vechea mitologie accepta usor ca proprii primari, parlamentari si ministri pot cadea oricand in plasa justitiei? Cine se bucura, in realitate, de un inceput de justitie functionala, in afara de cetateanul de rand?

Insa apartenenta la UE si interesul strategic al Statelor Unite in Romania ne-au ancorat solid in sistemul de valori al democratiilor occidentale, in care justitia joaca un rol central. Mai ramanea ca acest enunt teoretic sa treaca la faza practica a functionarii institutiilor dupa alte standarde. Asta a inceput sa se intample abia in ultimii ani. O tara intreaga obisnuita altfel s-a intors cu susul in jos.

Romania a devenit un inceput de stat functional. Judecatorii si procurorii au prins curaj si stiu ca pot ancheta sau condamna pe oricine, indiferent de rang. Condamnarea fostului premier sparge ultimele bariere mentale, elibereaza sistemul de justitie de complexul condamnarii politicienilor, oricat de importanti ar fi ei. Pentru a nu lasa loc de intoarcere, Romania trebuie sa intre acum in faza consolidarii institutionale. Adica tot ce s-a castigat greu in acesti ani trebuie pastrat si rodat.

Numai astfel politicienii insisi vor deveni constienti ca, in Romania, s-a schimbat ceva esential, ca functia si puterea politica nu mai sunt scuturi invincibile in fata legii. Perspectivele nu sunt insa imbucuratoare. Legea raspunderii magistratilor, denuntata ca fiind un potential instrument de control politic al magistratilor, a fost promulgata de seful statului chiar la debutul protestelor de strada. Din pacate, intrarea in vigoare a modificarilor la legea Consiliului Superior al Magistraturii nu mai poate fi intoarsa si va intra in vigoare. Unele modificari vor avea efecte catastrofale pentru independenta magistratilor. Nu ca judecatorii si procurorii n-ar trebui sa aiba mai multa responsabilitate, dar sa-l transformi pe ministrul justitiei (numit politic) in titularul actiunii disciplinare impotriva judecatorilor inseamna sa te intorci cu un picior in epoca Stanoiu, care avea inspectia judiciara in subordinea sa si dresa cu biciul sanctiunilor arbitrare magistrati incomozi.

Traian Basescu s-a declarat entuziasmat de aceste modificari legislative iar la sfarsitul anului trecut a lansat un atac irational impotriva DNA-ului, punand in circulatie ideea periculoasa ca Parlamentul sa cenzureze dosarele penale, la fel ca in perioada cand „corb la corb nu isi scoatea ochii”. Ca sa nu-si anuleze meritul initial de a sprijini lupta anticoruptie prin sustinerea lui Daniel Morar, Traian Basescu are obligatia sa-i prelungeasca mandatul, sa-si retraga atacul impotriva procurorilor anticoruptie si sa recunoasca, la fel ca in cazul Arafat, ca a gresit atacand una dintre putinele institutie apreciate ca eficienta Bruxelles, mai putin in tara. Altfel, riscam mari pasi inapoi tocmai cand am reusit, cu greu, sa ne miscam inainte.

Dar cetateanul de rand? El ce intelege din aceasta condamnare? In tot cazul, daca intrebati pe cineva in urma cu cinci ani ce sanse are Nastase sa fie condamnat, omul simplu ar fi dat raspunsul clasic: corb la corb nu-si scoate ochii. Niciodata. Scepticii care nu-si imaginau acum cativa ani ca fostul premier poate fi condamnat stramba si azi din nas si spun ca Adrian Nastase nu va face nici o zi inchisoare. Ca nu s-a schimbat nimic. Si totusi ceva s-a miscat. Cu tot cinismul si neincrederea lor in sistem, cum explica faptul Adrian Nastase are o sentinta de condamnare, alta de achitare si inca un proces in curs aproape de final? Cum a fost, totusi, posibil? Ce miracol s-a produs? E putin lucru daca sentinta de condamnare, fie cu suspendare, va fi mentinuta in recurs iar Nastase va fi stampilat definitiv si irevocabil drept corupt la fel cum Voiculescu a primit un verdict final de colaborator al Securiatii? Asta nu inseamna chiar nimic?

Legarea Romaniei si mai puternic de standardele democratiilor occidentale, prin adoptarea principiilor de guvernanta fiscala stabilite la Bruxelles, ar garanta ca debutul de functionalitate in plan juridic va continua in plan economic. Singura sansa a Romaniei de a ramane pe orbita valorilor occidentale este iesirea in forta din imaginarul institutional anchilozat al Estului salbatic, din era populismelor iresponsabile, din zodia mogulilor atotputernici care au garantat ani de zile baltirea noastra intr-o zona gri a Europei. Relevant este modul in care presa internationala a comentat stirea condamnarii fostului premier, notand ca dupa ani de stagnare, sistemul pare ca incepe sa se miste.